Azi vom afla ce s-a intamplat intr-o zi de 16 noiembrie de-a lungul timpului.

 

16 noiembrie

 

42 î.Hr. – S-a nascut Tiberius, al doilea împarat roman, fiul adoptiv al lui Cezar August (d. 37 d.Hr.)

498 – A murit Papa Anastasie al II-lea

1093 – A murit Margareta de Wessex, regină a Scoției (n. 1045)

1248 – Maurii sunt alungati din Spania, in urma cuceririi Seviliei de catre armatele conduse de Regele Ferdinand al-III-lea al Castiliei

1272 – A murit Regele Henric al III-lea al Angliei (n. 1207)

1364 – A sfîrşit domnia lui Nicolae Alexandru în Muntenia (domnie începută la 1352). Domnitorul Nicolae Alexandru a fost fiul şi urmaşul lui Basarab I. Nicolae Alexandru a dus o politică de consolidare a statului şi a înfiinţat prima mitropolie a Munteniei (1359), primul mitropolit fiind Iachint.

1364 – Vladislav (Vlaicu-Vodă) vine la domnia Munteniei. Vlaicu s-a îngrijit de dezvoltarea economică a ţării şi a întreţinut relaţii strînse cu suveranii bulgari şi sîrbi, fiind înrudit cu unul dintre ei. Vlaicu-Vodă va domni pînă în circa 1377.

1485 – Lupta de la Cătlăbuga; Ștefan cel Mare îi învinge pe otomani

1632 – A murit Gustav Adolf, rege al Suediei (n. 1594)

1643 – Se încheie Tratatul de alianţă dintre Tranlisvania, Suedia şi Franţa, încheiat la Alba Iulia, Transilvania. Conform Tratatului, Transilvania primeşte subsidii pentru întreţinerea armatei în vederea luptei împotriva Imperiului habsburgic.

1717 – S-a născut Jean Le Rond d`Alembert, matematician, filosof şi scriitor, coautor şi editor al faimoasei „Enciclopedii franceze”, alături de Diderot (m. 29 octombrie 1783)

1766 – S-a născut Rodolphe Kreutzer, violonist şi compozitor, căruia Beethoven îi dedică „Sonata pentru pian şi vioară, Opus 47”, cunoscută ca „Sonata Kreutzer” (m. 6 ianuarie 1831); considerat unul dintre întemeietorii şcolii violonistice clasice franceze.

1797 – A murit Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei (n. 1744)

1816 – S-a născut poetul Andrei Mureşanu, unul dintre fruntaşii Revoluţiei române de la 1848, autorul poemului „Deşteaptă-te, române!”, devenit dupa 1989 imnul naţional al României (d. 12 octombrie 1863). Poet, traducător şi eseist, unul dintre fruntaşii Revoluţiei române de la 1848 şi autor al poeziei “Un rasunet”, cunoscută sub numele “Desteaptă-te române”, care a devenit imnul naţional al României după 1989. S-a născut în Bistriţa, iar studiile generale le-a urmat la scoala săsească, iar cele liceale la instituţia de învăţământ a călugărilor piarişti din localitate. A plecat la Blaj, unde din 1832, a început să studieze filosofia şi teologia, printre profesorii săi fiind Timotei Cipariu şi Simion Bărnuţiu.

S-a stabilit apoi în Braşov şi a început să lucreze ca institutor la şcoala română condusă de George Bariţiu şi apoi ca profesor de gimnaziu. În această perioadă a început să colaboreze cu diverse publicaţii. A participat la Revoluţia de la 1848 din Ardeal, după care s-a mutat în Muntenia şi a devenit translator la buletinul oficial al guvernului, scriind însă şi numeroase ode şi imnuri pentru reprezentanţii imperiali din Viena. În 1862 şi-a publicat volumul de poezii, carte premiata de către Astra. După pensionare, s-a retras în Braşov, decedând în 24 octombrie 1863.

1823 – In Paris are loc un banchet oferit de catre muzicienii importanti ai orasului in onoarea lui Gioachino Rossini. Banchetul are loc in „Restaurant du Veau Qui Tette”. Participa 150 de invitati, printre care si Adrien Boieldieu, Daniel-François-Esprit Auber

1828 – Dr. Josef von Vering, un expert renumit in tratarea sifilisului, este chemat sa il consulte pe Franz Schubert

1835 – S-a nascut Eugenio Beltrami, matematician italian (d. 1899)

1848 – In varsta de 38 de ani, Frédéric Chopin, bolnav si obosit, canta in cadrul unui bal de caritate pentru ajutorarea refugiatilor polonezi la Guildhall in Londra. Este ultima sa aparitie publica

1849 – Scriitorul rus Fiodor Dostoievski a fost condamnat la moarte pentru activitati antiguvernamentale, a carui executie a fost anulata cu putine minute inainte de a fi pusa in aplicare sentinta, pedeapsa fiind comutată în exil în Siberia.

1850 – In Italia, la Triest, la Teatro Civico Grande din Trieste, are loc premiera operei Stiffelio, de Giuseppe Verdi. Autorul se afla la pupitrul dijrijoral

1851 – In varsta de 13 ani, Georges Bizet primeste premiul 2 pentru pian a Conservatorului din Paris

1852 – A decedat Nicolae Balcescu, istoric de renume, cel mai de seama reprezentant al miscarii pasoptiste române

1855 – In Franta. la Paris, are loc premiera cantatei L’imperiale, de Hector Berlioz

1855 – Exploratorul britanic David Livingstone este primul european care ajunge la cascada Victoria (Mosi-oa-Tunya).

1861 – In Germania, la Haburg, are loc premiera lucrarii Cvartet pentru pian si corzi nr. 1, de Johannes Brahms. Clara Schumann se afla la pian

1862 – Johannes Brahms sustine primul sau concert in Viena in Gesellschaft der Musikfreunde Vereinsaal. Canta la pian parte din compozitia sa „Cvartet pentru pian si corzi nr.1 op.25”. Compozitorul are succes atat la public cat si la critici

1867 – „Sonata pentru vioara nr.2 op.13” de Edvard Grieg are premiera in Christiania Music Academy. Compozitorul se afla la pian. Sunt cantate in premiera si compozitiile sale pentru cor masculin „Evening Mood” si „The Bear-Hunter”

1868 – Este investit guvernul prezidat de Dimitrie Ghica, România. La 16 noiembrie 1868 – 2 februarie 1870 guvernează în România cabinetul prezidat de Dimitrie Ghica. Guvernul era unul de coaliţie între conservatori şi liberal-democraţi.

1868 – Cosima von Bülow isi paraseste sotul si se muta permanent cu cele 2 fiice ale sale in Tribschen, casa lui Richard Wagner (tatal celor doua fete ale sale)

1868 – In Franta, la Paris, are loc inmormantarea compozitorului Gioachino Rossini in cimitirul Madeleine din Paris

1869 – In Egipt, este deschis spre navigatie Canaul de Suez

1872 – Opereta „Sol-si-re-pif-pan” de Georges Bizet are premiera in Chateau d’Eau

1873 – S-a nascut W. C. Handy, compozitor american, cunoscut ca si “parintele blues-ului”

1878 – S-a constituit la Sibiu, Reuniunea Română de Muzică sub conducerea cărturarului Zaharia Boiu.

1879 – In Imperiul Austro Ungar, la Viena, are loc premiera valsului Nordseebilder op. 390, de Johann Strauss

1880 – S-a nascut Alexandr Blok, poet rus (d. 1921)

1881 – La Bucuresti a fost înfiintata Facultatea de Teologie Ortodoxa.

1885 – Fondatorul companiei Kodak, George Eastman, a inventat pelicula de nitroceluloza pentru a imprima imagini

1889 – Se naşte GEORGE SIMION KAUFMAN (m. 1961), scriitor american, laureat cu două premii Pulitzer.

1893 – Se naşte, la Galaţi, DOROTHEEA SCHMIERER-ROTH (m. 1981), pictoriţă.

1894 – S-a nascut Nutzi Acontz, pictoriță română de etnie armeană (d. 1957)

1897 – S-a născut regizorul de teatru şi film, pedagog Ion Şahighian (m. 11 martie 1965)

1897 – Este sfinţită biserica de rit vechi din Ismail, Basarabia ţaristă. Biserica a îneput a fi construită din cărămidă la începutul aceluiaşi an.

1903 – S–a născut Dumitru Staniloaie, profesor de teologie, membru al Academiei Române, considerat unul dintre cei mai de seama gânditori crestini din lume; a fost închis de regimul comunist în perioada 1958–1963 (“Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos”, “Teologia dogmatica ortodoxa”); în anul 2003, UNESCO a înscris în calendarul aniversarilor culturale si numele teologului român Dumitru Staniloaie, marcând 100 de ani de la nasterea celui numit „teologul dragostei crestine” (m.04.10.1993).

1907 – După ce cu doi ani în urmă nu au reușit să constituie un stat al SUA, cele cinci triburi civilizate s-au unit cu teritoriul Oklahoma și au format al 46-lea stat al Uniunii.

1907 – A murit Robert I, Duce de Parma (n. 1848)

1908 – Muzica pentru filmul lui Lavedon „L’assassinat du Duc de Guise” compusa de Camille Saint-Saëns are premiera in Salle Charras din Paris. Aceasta este prima muzica de film compusa de un muzician cu renume

1909 – Béla Bartók, in varsta de 28 de ani, se casatoreste civil in Budapesta cu eleva sa in varsta de 16 ani Márta Ziegler

1909 – A murit Augustin Bunea, istoric și academician român (n. 1857)

1916 – Primul razboi mondial. A început “batalia pentru Bucuresti”, cea mai mare operatiune militara contraofensiva a armatei române din anul 1916, condusa de generalul Prezan, prin care se încerca oprirea înaintarii fortelor inamice înspre vest si nord-vest si ocuparea Capitalei. Armata româna, coplesita numeric, a fost nevoita sa se retraga, iar la 23.11.1916 trupele germane intrau în Bucuresti. La 16-20 noiembrie 1916 are loc Bătălia de la Neajlov şi Argeş (Bătălia de la Bucureşti), cea mai mare operaţiune militară pe frontul românesc în 1916 din cadrul Primului Război Mondial, ultima încercare a armatei române comandată de generalul Prezan de a apăra Bucureştii. Cele mai violente lupte din timpul marii operaţiuni militare s-au dat la Călugăreni, 16-17 noiembrie. După un succes iniţial, armata română, copleşită numeric şi tehnic, este nevoită să se retragă, lăsînd Bucureştii în mîna armatelor inamice.

1920 – In Rusia, s-a încheiat Revolutia din Rusia, începuta în primavara anului 1918

1922 – S-a nascut Jose Saramago, scriitor portughez, laureat al premiului Nobel.

1923 – Se naşte ALEXANDRU TĂNASE (m. 1994), filosof, eseist.

1927 – Se naşte FELICIA ALEXANDRA CORNEA, ingineră, chimistă, laureată cu Premiul „Gh. Spacu” al Academiei Române.

1928 – In Franta, la Paris, are loc premiera celui de al 4-lea din cele Patru studii pentru orchestra, de Igor Stravinsky

1930 – S–a născut Chinua Achebe, scriitor nigerian de expresie engleza, unul dintre primii scriitori africani care au cunoscut succesul international (romanul “Sageata Domnului”).

1935 – Se naşte DUMITRU RUCĂREANU, actor de teatru şi film.

1935 – Se naşte ION TRUICĂ, pictor scenograf, ilustrator de carte, regizor de film de animaţie, laureat cu premii naţionale şi internaţionale.

1938 – S-a născut Troy Seals, chitarist, vocalist, compozitor şi producător american.

1938 – S-a născut Toni Brown, vocalist şi pianist american (Joy Of Cooking).

1938 – Chimistul elvețian Albert Hofmann a sintetizat pentru prima oară drogul halucinogen LSD la laboratoarele Sandoz din Basel, Elveția.

1940 – Se naşte ION MARIN ALMĂJAN, prozator, laureat cu Premiul Uniunii  Scriitorilor, cu alte premii şi distincţii.

1943 – In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, aviatia aliata bombardeaza fabrica de apa grea germana din Norvegia de la Vemork

1943 – S-a născut Winfred Lovett, vocalist american (Manhattans).

1944 – In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, orasul german Dueren, este distrus in totalitate de bombardamentele Aliate

1944 – S-a nascut Radu Nunweiller, fotbalist român

1945 – S-a născut Lilian Lopez, vocalistă americană (Odyssey).

1945 – S-a înfiinţat UNESCO, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, la care România a aderat la 27.07.1956. La data de 16 noiembrie 1945 reprezentanții a 44 de state participante la Conferința de la Londra au semnat Actul constitutiv al UNESCO; a intrat în vigoare pe 4 noiembrie 1946.

1945 – In SUA si Europa, incepe Operatiunea Paperclip sau Overcast, prin care oameni de stiinta germani, implicati in programul rachetelor germane, erau transportati in secret in SUA

1948 – S-a născut Chi Coltrane, cântăreaţă, pianistă şi compozitoare americană.

1948 – S-a născut Ion Cristoiu publicist şi scriitor.

1948 – S-a nascut Norbert Lammert, politician german, din 2005 președinte al Bundestagului

1949 – S-a născut Pattie Santos, vocalistă americană (It’s A Beautiful Day).

1951 – S-a născut Wally Lowe, basist britanic (Magnum).

1957 – Începe la Moscova, consfătuirea reprezentanților partidelor comuniste din 64 de țări. Se adoptă o declarație care condamnă „revizionismul” în general, iar în mod special „revizionismul” iugoslav.

1960 – A murit actorul de film Clark Gable, supranumit „The King”, laureat al Premiului Oscar în anul 1934 („Văduva veselă”, „S-a întîmplat într-o noapte”, „Pe aripile vîntului”) (n.01.02.1901).

1965 – Este lansat satelitul sovietic Venera 3, cu destinatia Venus

1967 – S-a nascut Lisa Bonet, actrita americanca.

1967 – S-a nascut George Cristian Maior, politician român

1972 – Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura – UNESCO – a adoptat Conventia internationala privind protejarea patrimoniului mondial si natural.

1974 – Conferinta Alimentara Mondiala adopta Declaratia universala pentru eliminarea definitiva a foametei si malnutritiei însusita si de Adunarea Generala a ONU din 17.12.1974

1977 – Stephen Spielberg inregistreaza cu copyright filmul „Close Encounters of the Third Kind”

1979 – In Romania, la Bucuresti, este dat in folosinta experminatala, primul tronson al Magistralei 1, între statiile Timpuri Noi si Semanatoarea

1984 – S-a nascut Mihai Roman, fotbalist român

1984 – Încetează din viaţă LAURENŢIU FULGA (n. 1916), prozator, traducător.

1988 – A fost adoptata Declaratia de suveranitate a Republicii Estonia, prin care se recunostea suprematia legilor estoniene asupra celor unionale. Sarbatoarea renasterii.

1988 – Benazir Bhutto a fost aleasa premier al Pakistanului, care a devenit astfel prima femeie ajunsa lider intr-un stat musulman

1989 – A fost încheiata la Strasbourg, Conventia împotriva dopajului ; România a ratificat aceasta conventie prin legea 171 din 2.10.1998.

1994 – Helmut Kohl este investit în funcţia de cancelar al Germaniei reunificate

1997 – Fostul secretar general al ONU, Boutros Boutros- Ghali, a fost ales primul preşedinte al organizaţiei ţărilor francofone

1999 – Încetează din viaţă DANIEL NATHANS (n. 1928), microbiolog american, laureat cu Premiul Nobel pentru Medicină (1978).

2000 – Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a adoptat o rezolutie initiata de Romania referitoare la colaborarea dintre ONU si OCEMN (Organizatia pentru Cooperare Economica in regiunea Marii Negre).

2000 – S-a stins din viata la 57 de ani criticul literar Laurentiu Ulici, fost presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania intre anii 1995-2000

2000 – In Vietnam are loc vizita oficiala a Presedintelui SUA Bill Clinton, care devine primul presedinte american care viziteaza Vietnamul

2001 – Celebrul alpinist Constantin Lacatusu a pornit, alaturi de americanul Michael Hodges, într–o expeditie în Antarctica vizând escaladarea vârfului Mount Vinson (5 140m); expeditia, încheiata cu succes la 10.12.2001, facea parte din proiectul numit „Top 7” ce avea ca scop escaladarea celor mai înalte vârfuri de pe cele sapte continente.

2001 – A murit pianistul american de jazz Tommy Flanagan. A cîntat în compania unor personalităţi ale genului, precum John Coltrane, Miles Davis, Ella Fitzgerald (n.16.03.1930).

2001 – In SUA, este lansat primul film din seria Harry Potter, Harry Potter si piatra filozofala

2004 – In Romania, la Bucuresti, este lansat Radio3Net, actualul Radio Pittis

2004 – Consilierul prezidenţial american pentru securitate, Condoleezza Rice, a fost numită oficial în funcţia de secretar de Stat, în locul lui Colin Powell

2006 – A murit Milton Friedman, economist american, laureat Nobel (n. 1912)

2010 – In Marea Britanie, Printul mostenitor William si Kate Midelton, isi anunta logodna

2014 – In Romania, turul doi al alegerilor prezindetiale, este castigat de candidatul Klaus Iohannis. Klaus Iohannis a obținut 54,43% din voturi la turul doi al alegerilor prezidentiale, iar Victor Ponta a fost votat de 45,56% dintre alegatorii care s-au prezentat la urne.

2014 – Sf. Ap. si Evanghelist Matei (sarbatoare ortodoxa)

2014 – Ss. Margareta a Scotiei (sarbatoare romano catolica)

2014 – Sf. ap. si ev. Matei (sarbatoare greco catolica)

2015 – Ziua Trupelor de Cai Ferate si Transporturi Militare – Romania

Sarbatori:

  • Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (calendarul ortodox și greco-catolic)
  • Ziua Trupelor de Căi Ferate și Transporturi Militare
  • Ziua internațională pentru toleranță

Va doresc o zi minunata si o saptamana reusita.

Anunțuri