Azi vom afla ce s-a intamplat intr-o zi de 26 martie de-a lungul timpului.

 

26 martie

 

101 – Imparatul Traian a parasit Roma mergind spre Moesia Superioara pentru a începe luptele cu dacii condusi de regele Decebal

1130 – A murit Sigurd I al Norvegiei (n. 1090)

1212 – A murit Regele Sancho I al Portugaliei (n. 1154)

1285 – Honorius al IV-lea devine Papa

1459 – Stefan cel Mare, Domn al Moldovei, si Andrei Adrowasz, reprezentant al Poloniei, semneaza un Tratat

1460 – In Elvetia, la Basel, este fondata Universitatea din Basel

1516 – S-a născut Conrad Gesner, naturalist elvețian, supranumit „părintele istoriei naturale” medic și cercetător, unul dintre cei mai importanți naturaliști din Elveția (d. 1565)

1554 – Alexandru Lăpuşneanu termină rezidirea Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ), veche ctitorie a lui Alexandru cel Bun – al cărui mormânt se află aici.

1554 – S-a nascut Charles de Guise, duce de Mayenne (d. 1611)

1566 – A murit Antonio de Cabezon, compozitor şi organist spaniol (n. 1510)

1642 –  Filosoful englez Thomas Hobbes a publicat cartea „Du citoyen”/”Despre cetățean”.

1668 – Anglia preia controlul asupra Bombay (India)

1675 – A murit Ernest I, Duce de Saxa-Gotha (n. 1601)

1693 – Se stinge din viaţă Constantin Cantemir, domnitorul Moldovei între anii 1685-1693

La 26 martie 1693, stil nou (16 martie 1693, stil vechi) se stinge din viaţă Constantin Cantemir, domnitorul Moldovei între anii 1685-1693.

Cantemireştii, conform chiar opiniei lui Dimitrie Cantemir, feciorul lui Constantin Cantemir, erau “coborîtori din vechiul neam al Cantemireştilor… de la Crîm. Această idee este preluată de A.D. Xenopol: “Cantemireştii sunt de origine tătari, după cum arată chiar numele lor: Han Temir”. Constantin Cantemir era dintr-un neam modest de răzeşi, din satul Silişteni, judeţul Fălciului, Moldova. Conform altei surse C. Cantemir este născut într-o familie de boiernaşi din Ţara de Jos a Moldovei, un strămoş al căreia, Pătru Silişteanu, este menţionat încă în documentele de pe timpul lui Ştefan cel Mare.

Avînd o carieră militară de succes mai îtăi în Polonia, Constantin Cantemir revine în Moldova la invitaţia domnitorului Moldovei Eustasie Dabija. Aici obţine dregătorii importante. La a doua căsătorie cu Ana Bantîş, Constantin Cantemir se înrudeşte cu cîteva dintre cele mai însemnate familii boiereşti din Moldova, inclusiv cu familiile domnitorilor Eustasie Dabija şi Gheorghe Duca, devenind şi unul dintre cei mai bogaţi boieri ai Moldovei.

Cariera militară i-a adus recunoaşterea şi respectul duşmanilor, boierilor locali, dar şi al suzeranului. A deţinut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întîi vornic de Bîrlad (1664-1668), apoi armaş (1668-1672), serdar (1672-1681) şi mare clucer (1681-1684)”. Cu toate că era fidel Porţii, în domeniul politicii interne s-a manifestat contra domniilor fanariote. Faptul a fost unul din principalele argumente pentru Şerban Cantacuzino, domnul Munteniei, de a-l susţine pe C. Cantemir la domnia Moldovei. Dar au existat şi alte argumente. Cantemir era un bun militar şi această calitate putea fi folosită de coaliţia cruciată a creştinătăţii, dorită de Şerban Cantacuzino.

La 15/25 iunie 1685, după unele surse – la Babadag, după altele – la Constantinopol, Cantemir este proclamat domn al Ţării Moldovei.

Moartea l-a prins în plină activitate politică pe Constantin Cantemir. Dimitrie Cantemir arată că spre toamna anului 1692 starea sănătăţii tatălui său se agravase. La 16 martie 1693 (26 martie stil nou), Constantin Cantemir îşi dă obştescul sfîrşit. Este printre puţinii domni ai perioadei care şi-au păstrat tronul pînă la moarte. În pofida unei domnii plină de ameninţări, de situaţii duplicitare, de schimbarea vectorilor politicii externe, de răsturnări dramatice de situaţie, Constantin Cantemir a reuşit să asigure ţării o relativă stabilitate. Neştiinţa de carte, originea răzeşească i-au fost compensate pe deplin de experienţa vieţii şi de abilităţi înnăscute de diplomat şi administrator. Pînă şi Nicolae Costin recunoaşte că domnul era “foarte viteaz, bun, iară la fire blînd şi cu inima milostivă, răbdător, cu puţină mînie întîi, apoi iertător şi nelacom la avere şi îndurător, necărturar şi la toate priceput”. În timpul domniei lui Antioh Cantemir osemintele lui Constantin Cantemir sunt aduse la mănăstirea Mira, una din ctitoriile sale.

1707 – Naşterea Regatului Unit al Marii Britanii: Actul Unirii este aprobat de parlamentele Angliei şi Scoţiei.

1753 – S-a născut Benjamin Thompson, fizician şi inventator britanic de origine americană, cercetător în termie şi fotometrie (m. 1814, la Auteuil, Franţa)

1770 – Leopold si Wolfgang Amadeus Mozart participa la un concert ce are loc in palatul Contelui Pallavicini din Bologna

1778 – Ludwig van Beethoven apare pentru prima data intr-un concert impreuna cu tatal sau

1780 – Au apărut „British Gazette” şi „Sunday Monitor” – primul ziar de duminică din Anglia.

1780 – A murit Karl I, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel (n. 1713)

1786 – 8 iunie 1790 – Are loc domnia lui Nicolae Mavrogheni în Valahia.

1789 – Drama „La prêtresse du soleil” de Giuseppe Cambini are premiera la Théâtre du Comte de Beaujolais din Paris

1796 – „Die sieben letzten Worte unseres Erlösers am Kreuze”, oratoriu scris de Joseph Haydn, este interpretat pentru prima data in palatul printului Schwarzenberg din Viena

1797 – A murit James Hutton, geolog, chimist şi naturalist scoţian; considerat „părintele” geologiei moderne (n. 1726)

1799 – Napoleon Bonaparte ocupa Jaffa (Palestina)

1808 – Carol al IV-lea al Spaniei a abdicat in favoarea fiului sau, Ferdinand al VII-lea.

1810 – Divertismentul „Der Fischer und das Milchmädchen, oder Viel Lärm um einen Kuss”de Meyer Beer (Giacomo Meyerbeer) are premiera in Teatrul Regal din Berlin

1812 – Un cutremur a distrus Caracas (Venezuela).

1813 – Un mars triumfal dupa piesa lui Kuffner, „Tarpeja”, scris de Ludwig van Beethoven este interpretat pentru prima data

1814 – A murit dr. Joseph Guillotin (n.1738); medic şi revoluţionar francez după care a fost numită ghilotina (instrument de executarea a condamnaţilor la moarte prin decapitare) promotorul folosirii ghilotinei ca instrument de execuţie ‘„uman’” în timpul Revoluţiei franceze

1824 – Premiera „Missa Solemnis” a lui Beethoven

1827 – A murit compozitorul german Ludvig van Beethoven (n.16.12.1770); recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Decedeaza tarziu in dupa-amiaza acestei zile. Cauza mortii este ciroza. De asemenea se implineau 49 de ani de la prima sa aparitie publica

1827 – Opera „Moïse et Pharaon, ou Le passage de la Mer rouge” a lui Gioachino Rossini este interpretata cu succes pentru prima data in Opera din Paris

1828 – Primul concert in care se canta numai compozitii ale lui Franz Schubert are loc in Viena. Initial fusese programat pentru data de 21, insa este modificat pentru a coincide cu comemorarea unui an de la decesului lui Beethoven

1845 – Patentarea bandei adezive medicale

1846 – I. Heliade Rădulescu lansează în “Curier de ambe secse” proiectul “Bibliotecii universale”, care prevedea traducerea în următorii 10 ani a circa 230 de lucrări filosofice, istorice, ştiinţifice, politice, literare, etc., plan ce n-a putut fi realizat din cauza evenimentelor politice care au urmat.

1850 – S-a nascut Edward Bellamy, scriitor american

1859 – S-a născut poetul britanic A.[lfred] E.[dward] Housman (m. 1936)

1859 – Începe Conferinţa de la Paris a reprezentanţilor Puterilor Garante, care recunosc oficial, la 01.04.1859, dubla alegere a lui Al. I. Cuza ca domnitor în Muntenia şi Moldova.

Acum 157 de ani (1859) a început Conferinţa de la Paris a reprezentanţilor Puterilor garante. Anglia, Franţa, Prusia, Regatul Sardiniei şi Rusia au recunoscut oficial (la 1/13 aprilie 1859) dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti (Austria şi Imperiul Otoman o vor face la 25 august/6 septembrie acelaşi an, data încheierii Conferinţei). Recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile garante şi Imperiul Otoman consacra uniunea celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii

1865 – S-a născut Cornelius Lott Shear, micolog şi fitopatolog american (m. 1956)

1868 – S-a nascut Regele Fuad I al Egiptului (d. 1936)

1869 – S-a născut Gustav Kisch, filolog şi istoric sas din Transilvania; autorul teoriei identităţii graiului bistriţean cu cel luxemburghez şi, deci, a emigrării saşilor din restrânsa regiune Mosela (Luxemburg) în Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1933 (m. 1938)

1871 – Instaurarea Comunei din Paris, autoritate locală cu ideologie de extremă stîngă instaurată prin forţă, pe care guvernul republican o va înlătura cu ajutorul armatei la 28 mai

1872 – Thomas J. Martin patenteaza extinctorul

1872 – „Introduction et variations” de Jules Massenet este interpretata pentru prima data la Paris

1874 – Se naşte ROBERT FROST  (m. 1963), scriitor american, laureat cu patru premii Pulitzer pentru poezie. ; apreciat pentru descrierile realiste ale vieţii rurale şi arta limbajului colocvial american (m. 1963)

1875 – S-a nascut Max Abraham, fizician german (d. 1922)

1876 – S-a nascut Prințul Wilhelm de Wied (d. 1945)

1881 – Domnitorul Carol I al Principatelor Române a fost proclamat primul rege al României.

1881 – Ceaiovski, Jules Massenet, Eduard Lalo si Ivan Turgeniev se afla printre cei care au grija ca trupul neinsufletit al lui Nikolai Rubinstein sa ajunga din Paris la Moscova. Rubinstein murise cu cateva zile inainte de tuberculoza intestinala

1881 – „Festmarsch” a compozitorului Richard Strauss este interpretata pentru prima data la hotelul Augsburger Hof din Munchen

1884 – S-a născut pianistul elveţian de origine germană Wilhelm Backhaus (m. 1969, în Austria)

1885 – Eastman Film Co. produce prima pelicula comerciala pentru film

1886 – Ion Suruceanu, primul arheolog din Basarabia ţaristă, devine membru titular al Societăţii Arheologice din Rusia. Tot în acest an el este ales membru titular al Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odesa.

1887 – „O liebliche Wangen” op.47/4, cantec de Johannes Brahms, este interpretat pentru prima data in Viena

1891 – Se naşte FELIX ADERCA (m.1962), poet, prozator, dramaturg, estetician, critic literar, publicist.

1892 – Încetează din viaţă  WALT WHITMAN (n.1819), scriitor american, poet, eseist, jurnalist şi umanist american; considerat „cel mai mare poet american”, Whitman este văzut ca primul poet urban (n. 1819).

1893 – S-a născut Palmiro Togliatti, lider comunist italian (m.21.08.1964).

1894 – S-a născut soprana Viorica Ursuleac (m. 1985, în Austria)

1895 – A apărut, la Bucureşti, pînă la 18.03.1901, revista umoristică “Moş Teacă”, editată de Anton Bacalbaşa.

1902 – A murit Cecil Rhodes, unul dintre părinţii fondatori ai Imperiului Britanic (n.05.07.1853).

1904 – S-a născut Joseph Campbell, scriitor şi antropolog american; cunoscut mai ales pentru lucrările sale în domeniile mitologiei comparate şi ale religiei comparate (m. 1987)

1904 – S-a nascut Xenophón Zolótas, economist grec, prim ministru interimar (d. 2004)

1905 – S-a născut dirijorul francez de origine belgiană André Cluytens (m. 1967)

1905 – S-a născut Viktor Frankl, neurolog și psihiatru austriac, considerat părintele logoterapiei; doctor în neurologie și filosofie, Frankl este fondatorul celei de-a treia școli vieneze de psihoterapie – Logoterapia (m. 1997)

1906 – A murit Prințesa Alexandrine a Prusiei, soția ducelui Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin (n. 1842)

1909 – Premiera in Stockholm a „Bjalb-jarle-ti” de August Strindberg

1910 – Lucian Blaga (n. 1895 – m. 1961) debuta cu versuri în revista „Tribuna” din Arad

1910 – „Fantezia finlandeza” op.88 a lui Alexander Glazunov este interpretata pentru prima data in St Petersburg

1910 – A murit Auguste Charlois, astronom francez (n. 1864)

1911 – S-a născut dramaturgul american Tennesse Williams (m.25.02.1983); poet şi romancier (pseudonimul literar al lui Thomas Lanier Williams); laureat al Premiului Pulitzer pentru piesa de teatru „A Streetcar Named Desire” („Un tramvai numit dorinţă”) în 1948, şi ulterior pentru piesa „Cat On a Hot Tin Roof” („Pisica pe acoperişul fierbinte”) în 1955, ambele beneficiind de ecranizări remarcabile.

1911 – Se naşte BERNARD KATZ (m. 2003), biochimist german, laureat cu Premiul Nobel pentru  Medicină (1970).

1911 – S-a născut filosoful britanic John Langshaw Austin; ocupă un loc extrem de important în filosofia engleză a limbajului, alături de austriacul Ludwig Josef Johann Wittgenstein, pentru modul în care a examinat felul în care cuvintele sunt utilizate pentru a elucida sensul (m. 1960) NOTĂ: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/43606/John-Langshaw-Austin menţionează ca dată a naşterii 28 martie 1911

1912 – Se naşte ALEXANDRU (LEANDRU) POPOVICI (m. 1975), pictor, grafician, critic de artă, pedagog. Cu activitate la Galaţi, unde în perioada 19371945 a fost profesor de desen la Liceul V. Alecsandri”.

1913 – A murit poetul Panait Cerna (n.26.08.1881), traducător, laureat cu  Premiul Academiei.

1913 – S-a nascut Paul Erdös, matematician maghiar (d. 1996)

1913 – In timpul celui de al Doilea Razboi Balcanic, trupele aliate cuceresc Adrianopole

1916 – S-a născut biochimistul american Christian Anfinsen, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în anul 1972 (m.15.05.1995). S-a născut biochimistul american Christian Boehmer Anfinsen; contribuţii fundamentale în chimia enzimelor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1972, împreună cu compatrioţii săi Stanford Moore şi William Howard Stein (m. 1995) – 100 de ani

1917 – S-a născut Rufus Thomas, cântăreţ şi compozitor R&B american.

1918 – Are loc, la Roma, Congresul nationalităţilor asuprite din Austro-Ungaria, care adoptă o moţiune prin care se cerea recunoaşterea dreptului fiecărei naţiuni de a se constitui ca stat naţional independent sau de a se uni cu statul naţional existent.

1918 – In timpul Primului Razboi Mondial, pe front de vest, germanii ocupa orasele franceze Noyon, Roye si Lion

1918 – A murit Cesar Cui, compozitor şi critic muzical rus de origine franceză (n. 1835). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 13 martie 1918

1918 – La Chişinău, Republica Democratică Moldovenească, soseşte preşedintele Consiliului de Miniştri al României Alexandru Marghiloman, însoţit de reprezentanţi ai guvernului român. Împreună cu ei vine şi basarabeanul Constantin Stere.

1918 – A murit compozitorul francez Claude Debussy (n.22.08.1862).

1920 – F. Scott Fitzgerald publica prima nuvela („This Side of Paradise”)

1920 – A murit Luís de Orléans-Braganza (n. 1878)

1923 – A murit actriţa Sarah Bernardt (n.1844).

1923 – Parlamentul României votează Constituţia României Mari, promulgată prin decret regal la 28.03.1923, una dintre cele mai avansate şi democratice constituţii din Europa acelui timp.

La 26-27 martie 1923 Adunarea Deputaţilor şi Senatul României votează o nouă Constituţie, promulgată printr-un decret la 28 martie şi publicată la 29 martie. Prevederile noii Constituţii întăreau rolul parlamentului în viaţa politică. Constituţia mai prevedea libertatea cuvîntului, a întrunirilor, a presei, egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor, etc.

1923 – S-a născut Valentin Lipatti, eseist, traducător, cărturar de elită, ilustră figură a diplomaţiei românesti. Şi-a legat numele de Conferinţa de la Helsinki pentru securitate şi cooperare în Europa, reprezentant permanent, din partea României, la UNESCO (m.25.03.1999).

1923 – Încetează din viaţă SARAH BERNHARDT (n.1844), actriţă franceză de teatru şi film, considerată una dintre marile actriţe ale secolului al XIX-lea. (numele real: Marie Henriette Bernard)

1923 – S-a născut scriitoarea britanică Elizabeth Jane Howard, cunoscută pentru romanele din seria „Cazalet Chronicles” (m. 2014)

1924 – Premiera in Londra a piesei „Saint Joan” de Bernard Shaw

1925 – S-a constituit Asociaţia Prietenii Radiofoniei, din iniţiativa Societăţii Române de Fizică condusă de prof. dr. Dragomir Hurmuzescu, care a devenit şi preşedintele asociaţiei. Printre colaboratorii săi se regăseau dr. ing. Emil Petraşcu, matematicianul Octav Onicescu, Victor Slăvescu, Cristian Musceleanu. Asociaţia îşi propunea, printre altele, organizarea de cursuri de radioamatori, editarea unei reviste de specialitate şi instalarea unui post naţional de emisie de la care să se audă în toate colţurile ţării „muzica, cugetul şi cuvântul românesc”. La 22 decembrie 1925 asociaţia a căpătat personalitate juridică

1925 – S-a născut Pierre Boulez, compozitor, dirijor, pianist şi scriitor francez (m. 2016)

1925 – S-a născut saxofonistul american de jazz James Moody, un maestru al improvizaţiei, celebru pentru compoziţia „Moody’s Mood for Love” (m. 2010)

1926 – S-a constituit Federaţia Română de Box.

1926 are loc semnarea la Bucureşti, România, a Tratatului de garanţie româno-polon. Ambele state se angajau să se ajute în cazul unei agresiuni externe pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei politice.

1927 – S-a născut Eugenia Cernea, etnomuzicolog.

1931 – S-a născut Mircea Ivănescu, poet şi traducător. (m. 2011), eseist, laureat cu Premiul „Mihai Eminescu” pentru Poezie al Academiei Române, cu Premiul Uniunii Scriitorilor; considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani şi un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est.

1931 – S-a născut George Cornea, regizor şi operator de film, scenarist, laureat cu premii naţionale şi străine.

1931 – S-a născut Leonard Simon Nimoy, actor, regizor, producător şi scenarist american; rolul cel mai cunoscut a fost ofiţerul Spock din serialul „Star Trek” (m. 2015)

1932 – S-a născut artistul plastic Ion Nicodim.

1934 – Se naşte ALAN WOLF ARKIN, actor american, laureat cu Premiul Oscar

1936 – S-a născut Mihai Pastragus, filosof, estetician şi eseist.

1936 – S-a născut Victor Iancu, lingvist şi scriitor; a publicat cărţi de lingvistică, dicţionare, lucrări de dialectologie şi folclor, dar şi romane şi piese de teatru (m. 2008)

1936 – S-a născut Fred Parris, vocalist şi compozitor american (Five Satins).

1937 – S-a născut Cristian Ţopescu, realizator de televiziune şi comentator sportiv, jurnalist; între anii 1953-1964 a practicat hipismul de performanţă la Clubul „Steaua”; reporter sportiv, realizator de emisiuni tv., comentator (1964-2002), redactor-şef al Redacţiei Sport (1992-1997) şi director general adjunct la Televiziunea Română (1997-1999); director la ziarul Pro Sport (2002-2006), senior editor la Adevărul Sportiv (2006-2008); senator PNL (2008-2012).

1938 – Herman Goering atentioneaza evreii sa paraseasca Austria

1938 – S-a nascut Anthony Leggett, fizician englez

1940 – Se naşte JAMES CANN, actor american.

1940 – S-a născut Rod Lauren, cântăreţ american.

1942 – Al doilea razboi mondial: In Polonia, la Auschwitz au ajuns primele prizoniere femei.

1943 – S-a născut ziaristul Bob Woodward („Washington Post”), celebru prin acoperirea jurnalistică a scandalului „Watergate”, care a condus la demisia preşedintelui Nixon (1972-1974)

1944 – Se naşte DIANA ROSS, solistă vocală americană de muzică  (R&B, soul, pop, disco, jazz), actriţă de film, producătoare muzicală, laureată cu 12 premii Grammy. Are două stele pe Hollywood Wolk of Fame.

1944 – S-a născut pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (m. 2008)

1945 – S-a născut Patrick Suskind, prozator, dramaturg, scenarist elvețian, cunoscut prin romanul transpus pe ecran Parfumul – povestea unui ucigaș.

1945 – A murit David Lloyd George, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1863)

1945 – S-a incheiat batalia de la Iwo Jima; pierderile japonezilor au fost de 22.000 de soldati, iar cele ale armatei SUA au fost de 4.500.

1946 – S-a născut Fran Sheehan, basist american (Boston).

1946 – A murit Artur Garguromin Verona, pictor, membru fondator al Societăţii Tinerimea Artistică, societate care a avut iniţiativa participării artiştilor români la expoziţii internaţionale, prima prezenţă de acest fel fiind la Atena, în 1903 (n.25.08.1868).

1948 – S-a născut Richard Tandy, clăpar şi chitarist britanic (ELO).

1948 – S-a născut Steve Tyler(pe numele să adevărat Steven Victor Tallarico), vocalist şi compozitor american (solistul şi liderul trupei Aerosmith).

1949 – S-a născut, la Lausanne, în Elveţia, Principesa Moştenitoare Margareta a României, fiica cea mare a Regelui Mihai I şi a Reginei Ana; pe 30 decembrie 1997, a fost desemnată de Regele Mihai să-i succeadă în toate drepturile şi prerogativele; este căsătorită cu Principele Radu al României, din anul 1996; în urma anunţului de retragere din viaţa publică a Regelui Mihai I, Principesa Margareta a României a devenit Moștenitoarea Tronului, acordându-i-se titlul de Custode al României

1949 – S-a născut Vicky Lawrence, cântăreaţă şi actriţă americană.

1949 – S-a născut Patrick Süskind, prozator, dramaturg şi scenarist german; devine cunoscut prin romanul transpus pe ecran „Parfumul – Povestea unui ucigaş”

1949 – S-a născut cântăreţul australian Jon English (pe numele său întreg Jonathan James „Jon” English); a cunoscut celebritatea în anii ′70, odată cu turneul „Jesus Christ Superstar”, care a durat cinci ani (m. 2016)

1950 – S-a născut Ronnie McDowell, cântăreţ american.

1950 – S-a născut Teddy Pendergrass, vocalist şi baterist american (The Blue Notes).

1951 – S-a nascut Costică Ștefănescu, fotbalist român (d. 2013)

1951 – S-a născut Carl Edwin Wieman, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2001, împreună cu Wolfgang Ketterle şi Eric Cornell pentru realizarea condensării Bose-Einstein în atomi alcalini şi pentru studii preliminare fundamentale asupra proprietăţilor condesatelor

1953 – S-a născut William Lyall, pianist şi flautist britanic (Pilot, Alan Parsons Project).

1953 – Jonas Salk anunţă descoperirea vaccinului antipoliomelitic.

1954 – S-a nascut László Borbély, politician român de etnie maghiară

1958 – Prima reuniune a Comitetului ştiinţific al NATO.

1958 – A murit psihologul Florian Ştefănescu-Goangă, membru corespondent al Academiei Române (n.1881). ; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937.

1958 – Este lansat satelitul militar american Explorer 3

1959 – A murit scriitorul american Raymond Chandler, cunoscut autor de romane poliţiste; scenarist (n.23.07.1888).

1962 – S-a nascut Iuri Ghidzenko, cosmonaut rus

1968 – S-a nascut James Jonas Iha, chitarist al trupei Smashing Pupmkins.

1969 – Este lansta satelitul meteo sovietic Meteor 1

1971 – Ziua Independenţei în Republica Populară Bangladesh. Sărbătoare naţională. Pakistanul de Est și-a proclamat independența, adoptând totodată numele de Bangladesh.

1971 – S-a nascut Liviu Ciobotariu, fotbalist și antrenor român

1973 – S-a nascut Obuf Cătălin Ovidiu Buhăianu, politician român

1973 – S-a nascut Lawrence E. Page (Larry Page), informatician american, cofondator al societății Google.

1974 – S-a născut jucătoarea de tenis Irina Spîrlea.

1975 – A intrat în vigoare Convenţia privind interzicerea perfecţionării producţiei şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi a toxinelor şi distrugerea lor. Convenţia a fost semnată la 10.04.1972.

1977 – Încetează din viaţă JUSTINIAN MARINA (n. 1901), al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (6 iunie 1948 – 26 martie 1977). (prenumele la naştere: Ioan), al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977); a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe Române prin cunoscutul său „Apostolat social”, prin care a dat o nouă orientare activităţii Bisericii în condiţiile grele de viaţă instaurate de regimul comunist

1978 – S-a nascut Alin Demeter (Uzzi), component al formației B.U.G.Mafia

1979 – S-a nascut Nicolae Bănicioiu, politician român

1979 – Preşedintele egiptean Anwar Sadat şi primul ministru israelian Menahem Begin semnează un acord de pace la Casa Albă.

Cu 37 de ani în urmă (1979) preşedintele Egiptului, Anwar El Sadat, şi premierul Israelului, Menahem Begin, au semnat, la Washington, Tratatul de pace bilateral, mediat de preşedintele SUA, Jimmy Carter (în urma acestui act, Egiptul a fost supus boicotului ţărilor arabe, fiind exclus din Liga Arabă). La 17.IX.1978 a fost semnat Acordul de la Camp David, prin care, pentru prima oară, o ţară arabă recunoştea statul evreu. Acordul a fost semnat tot de preşedintele El Sadat şi de premierul Begin, în prezenţa preşedintelui Carter

1980 – A murit Roland Barthes, eseist, critic, semiotician francez.

1981 – S-a născut cântăreţul britanic de origine indiană Jay Sean (pe numele său adevărat Kamaljit Singh Jhooti)

1984 – Încetează din viaţă, la Galaţi, GHEORGHE LEVCOVICI  (n. 1909), pictor, pedagog. A fost primul preşedinte al Cenaclului Galaţi al UAP, înfiinţat  în anul 1951.

1985 – In Romania, la Timisoara, este fundata trupa rock Cargo

1987 – Încetează din viaţă HENRIETA DELAVRANCEA (n.1894), una dintre primele femei arhitect din România; fiica scriitorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea.

1987 – Semnarea declaraţiei chino-portugheze care prevedea revenirea coloniei portugheze Macao la teritoriul R.P. Chineze la 20.12.1999.  Astăzi, insula este Regiunea Administrativă Macao.

1987 – A murit dirijorul german Eugen Jochum (n. 1902)

1988 – Se naşte, la Galaţi, ALEXANDRU ADIN DĂNILĂ, pictor.

1989 – In Uniunea Sovietica au loc primele alegeri libere, iar Boris Yeltsin este ales presedinte

1990 – S-a înfiinţat Serviciul Român de Informaţii/SRI (prin Decretul-lege 181/26.III.1990), instituţie de stat specializată în domeniul culegerii de informaţii privind siguranţa naţională, al cărui prim director a fost Virgil Măgureanu (1990-1997). Prin Hotărârea nr. 32 a Parlamentului României, George Cristian Maior a devenit cel de-al patrulea director al Serviciului Român de Informaţii, la data de 4 octombrie 2006. Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” este instituţia de învăţământ superior din Serviciul Român de Informaţii care pregăteşte ofiţeri operativi, ofiţeri analişti şi experţi în domeniul informaţiilor de securitate

1991 – Încetează din viaţă ŞTEFAN BĂLAN (n.1913), inginer, membru al Academiei Române; a participat la proiectarea şi construcţia unor importante edificii din Bucureşti (Casa Presei Libere, a Stadionului Naţional ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1913).

1991 – Semnarea Tratatului de la Asuncion, de către preşedinţii Argentinei, Braziliei, Paraguayului şi Uruguayului, în baza căruia s-a creat Piaţa Comună a Sudului, denumită “Mercosur”. Aceasta permite libera circulaţie a bunurilor, a capitalurilor, a serviciilor şi a persoanelor, începând cu anul 1995, într-o piaţă fără îngrădiri vamale.

1995 – Intră în vigoare Acordurile de la Schengen cu o “perioadă iniţială” de trei luni, care suprima controalele persoanelor la frontierele a şapte ţări din Uniunea Europeană (Belgia, Franţa, Spania, Olanda, Luxemburg, Portugalia, Germania).

1996 – A încetat din viaţă David Packard (n. 7 sept. 1912 ), cofondator al companiei informatice Hewlett-Packard

1997 – Sunt descoperite la Santa Fe, California, 39 de cadavre ale unor membri ai cultului suicidal „Poarta Raiului”, a căror moarte a coincis cu apariţia cometei Hale-Bop.

1999 – Peste 40 de morţi şi circa 120 de răniţi este, potrivit postului de radio “EHO MOSKVI”, bilanţul celui de-al doilea bombardament lansat de aviaţia NATO împotriva Iugoslaviei. Bilanţul total al primelor două atacuri se ridică la 100 de morţi şi peste 350 de răniţi.

1999 – „Viermele Melissa”, unul din primii viruşi IT, penetrează reţele informatice de pe întreg globul prin poşta electronică.

1999 – Încetează din viaţă DORIN TEODORESCU (n.1943), tenor.

2000 – Filmul „American Beauty” castiga premiul Oscar pentru cel mai bun film

2000 – În urma alegerilor prezidenţiale din Rusia, Vladimir Putin a fost ales preşedinte, cu 52,94% din voturi. Ceremonia de investitură a avut loc la 07.05.2000.

2002 – A murit Dumitru Corbea (pe numele real Dumitru Cobzaru), poet, prozator şi traducător (n. 1910)

2003 – România a semnat, la Bruxelles, Tratatul de adrerare la NATO, prin ministrul de externe Mircea Geoană.

2003 – China a recunoscut ca a disimulat epidemia de pneumonie atipica.

2003 – Se deschide, la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central, primul Centru de Diagnostic şi Tratament al Depresiei din Bucureşti.

2007 – Prima editie a Premiilor Gopo.

Şi tot într-o zi de 26 martie, şi tot acum 9 ani, a avut loc, la Palatul Bragadiru – Sala Colosseum, prima ediție a Premiilor Gopo, gală dedicată industriei de film din România organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), eveniment anual care celebrează valorile cinematografiei româneşti. Anul acesta gala, ajunsă la cea de-a X-a ediţie, se va desfăşura în data de 28 martie

2007 – La Institutul Clinic Fundeni, a fost efectuat în premieră un dublu transplant – de rinichi şi pancreas. La Clinica de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic, echipa alcătuită din prof.dr. Irinel Popescu, prof. dr. Vasile Sârbu din Constanţa, şi prof.dr. Mihai Lucan de la Institutul de Urologie din Cluj, a efectuat un transplant de rinichi şi pancreas la o pacientă de 29 de ani din Constanţa

2008 – Încetează din viaţă RICHARD WIDMARK (n.1914) actor american, producător de filme.

2011 – A murit Ioan Grigorescu, cineast, prozator şi publicist, scenarist, memorialist; partea cea mai importantă a operei sale constituind-o volumele de publicistică şi reportaje; autor (imagine şi text) al unor filme tv. de călătorie („Spectacolul lumii”); a scris scenarii şi comentarii de film documentar şi de ficţiune (n. 1930).

2011 – A murit Paul Baran, inginer american de origine poloneză, unul dintre pionerii Internetului; a iniţiat, în 1967, proiectul Arpanet (packet-switched networks), proiect considerat un precursor al Internetului (n. 1926)

2011 – A murit americanul Harry Coover, inventatorul adezivului Super Glue; a descoperit celebrul adeziv din întâmplare, în perioada în care lucra pentru compania Eastman Kodak  (n. 1917)

2011 – Actrita americana Reese Witherspoon s-a casatorit cu agentul ei, Jim Toth. Nunta a avut loc la ferma celor doi, din California

2015 – A murit Tomas Tranströmer, poet, psiholog şi traducător suedez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2011 (n. 1931)

2015 – A murit jurnalistul şi profesorul Ferenc Vasas; coautor al primului manual de jurnalism din România (n. 1942)

2016 – Praznuirea Soborului arhanghelului Gavriil (sarbatoare ortodoxa)

2016 – Sf. Emanuel (sarbatoare romano catolica)

2016 – Sf. Arhanghel Gavril (sarbatoare greco catolica)

2016 – Ziua nationala – Republica Populara Bangladesh

Sarbatori:

  • Ortodoxe Odovania praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus preotul și soția sa, Maxima; Sfinții 26 de Mc. din Goția (Pomenirea morților) (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)
  • Greco-catolice Serbarea Sf. Arhanghel Gavril. Pomenirea morților (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)
  • Romano-catolice Sâmbăta Sfântă; Sf. Emanuel, m. (Calendarul Romano-Catolic 2016)
  • „Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Epilepsiei” sau „Purple Day”, marcată pentru prima oară în 2008, la iniţiativa unei fetiţe de 9 ani din Canada, Cassidy Megan; la nivel mondial 1 din 100 de oameni suferă din cauza acestei afecţiuni; în România ziua a fost marcată pentru prima dată în 2012
  • Sărbătoarea Naţională a Republicii Populare Bangladesh; aniversarea proclamării independenţei/1971

Va doresc o dupa amiaza placuta in continuare.

Anunțuri