Azi vom afla ce s-a intamplat intr-o zi de 6 aprilie de-a lungul timpului.

 

6 aprilie

 

402 – Are loc bătălia de la Pollentia, dintre romani și Vizigoți. Romanii, conduși de generalul Stilicon, îi determină pe adversari să se retragă și capturează familia liderului vizigot, Alaric.

451 – Attila jefuieste Metz

885 – A murit Metodiu, cel mai apropiat colaborator al lui Kiril în crearea alfabetului slavon, cărturar slav, originar din Salonic; împreună cu fratele său, Chiril, a creat alfabetul chirilic şi a răspândit creştinismul (începând din 863) în Moravia şi Panonia (n. 820). NOTĂ: În Calendarul Ortodox sunt prăznuiţi ca sfinţi pe 11 mai: Sf. Ierarh Metodie şi Sf. Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

1065 – Pelerini sub conducerea episcopului Gunther din Bamberg ajung in Ierusalim

1199 – A murit Richard I Inimă de Leu (moare de o infecție în urma îndepărtării unei săgeți din umărul său), rege al Angliei în perioada 1189-1199; a avut înclinaţii mai mult spre aventură decât spre politică, deşi era apreciat ca un foarte bun strateg; participant la cea de-a treia cruciadă (1189-1192); simbol al cavalerului medieval, gloria lui s-a răspândit prin legende (n.08.09.1157).

1204 – In timpul celei de a 4-a Cruciade, Constantinopole este ocupat

1327 – Poetul italian Petrarca a văzut-o pentru prima dată pe Laura – iubirea sa idealizată – în biserica Sf. Clara din Avignon.

1452 – S-a nascut Leonardo da Vinci

1483  –  Se naşte RAFAEL (RAFFAELO SANZIO), pictor italian, arhitect, reprezentant de seamă al Renaşterii italiene, unul din cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor (m. 6 apr. 1520).

1490 – Se stinge din viaţă regele Ungariei Matei Corvin (Hunyadi Mátyás), unul dintre cei mai importanţi regi ai Ungariei (1458-1490); fiul lui Iancu de Hunedoara, renumit conducător militar de origine română. Tronul ungar este preluat de Vladislav al II-lea (1490-1516), fiul regelul polon Cazimir al IV-lea Jagello, care se căsătoreşte cu Beatrice, văduva lui Matei Corvin.

1520 – A murit pictorul Raffaelo Sanzio (n.06.04.1483), arhitect italian din epoca Renaşterii.

1528 – A murit Albrecht Dürer, gravor şi pictor renascentist german (n.21.05.1471), grafician, reprezentant al Renaşterii. Opera sa impregnată de ideile Renaşterii, Umanismului şi Reformei a exercitat o deosebită influenţă asupra artiştilor germani şi olandezi de mai târziu.

1572 – Din ordinul domnului Ioan Vodă del Viteaz al Moldovei, marele boier Ionasco Sbierea şi un mare număr de partizani ai săi care uneltiseră împotriva domnului sunt executaţi. Conspiraţia boierească organizată sub conducerea boierului moldovean Ionascu Sbierea a fost sprijinită dinafară de şleahticii (boierii) poloni, care urmarea înscăunarea din nou a lui Bogdan Lapuşneanu la tronul Moldovei. Înăbuşirea complotului a avut consecinţe importante în divanul domnesc, boierii neloiali domnului fiind înlocuiţi cu boieri credincioşi. Se vadea în acest fel tendinţa domniei de a constitui o grupare boierească ataşată politicii domnului Ioan.

Marea boierime moldavă îşi intensifică însă acţiunile ostile, astfel ca, Ia sfîrşitul anului 1572 şi începutul anului 1573, o nouă şi puternică conspiraţie era gata să declanşeze un adevărat război civil. Gravitatea ei se manifesta prin partici­parea la complot, alături de marii boieri, şi a unor prelaţi, ca, de pildă, episcopii de Rădăuţi, arhimandriţi şi egumeni ai mănăstirilor. Urmarea principală a înfrîngerii şi acestei noi conspiraţii boiereşti a fost întărirea domeniului domnesc, prin confiscarea averii „hiclenilor” şi a veniturilor multor mănăstiri în faţa domniei.

1585 – Se încheie domnia lui Petru Cercel în Muntenia. Domnitorul s-a remarcat prin reconstrucţia şi amplificare curţii domneşti de la Tîrgovişte, înălţînd şi o monumentală biserică paraclis, decorată ulterior cu pictură sub Constantin Brîncoveanu în 1702.

1632 – S-a nascut Maria Leopoldine de Austria, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (d. 1649)

1660 – S-a nascut Johann Kuhnau, compozitor și organist german (d. 1722)

1671 – Se naşte JEAN-BAPTISTE ROUSSEAU (m. 1741), scriitor francez.

1672 – Franta declara razboi Olandei

1722 – Petru cel Mare al Rusiei pune capat taxarii barbatilor care poarta barba

1741 – S-a nascut Nicolas Chamfort, scriitor francez (d. 1794)

1749 – Constantin Mavrocordat aboleşte şerbia în Moldova, prin redefinirea statutului vecinilor, care nu mai sunt consideraţi robi, ci ţărani fără pămînt. Anterior, la 05.08.1746, se instituise aceeaşi reformă în Muntenia, desfiinţînd rumânia.

1759 – Dupa finalizarea sezonului de concerte, George Frideric Handel este tintuit in pat de boala

1765 – S-a nascut Carol Felix, rege al Sardiniei (d. 1831)

1770 – In prima calatorie in Italia, Leopold si Wolfgang Amadeus Mozart pleaca din Florenta

1772 – In Marea Britanie, la Londra, la Teatrul King, are loc premiera serenadei Endimione, de Johann Christian Bach

1773 – S-a nascut James Mill, filosof și istoric scoțian (d. 1836)

1774 – In Imperiul Austro Ungar, la Salzburg, Wolfgang Amadeus Mozart finalizeaza Simfonia nr. 29 K. 201

1785 – Leopold Mozart intra in masonerie in Loja “Zur wahren Eintracht” din Viena

1787 – In Franta, la Paris, sunt publicate, in Journal de Paris, trei sonate de pian C. 30-32, de Jan Ladislav Dussek

1795 – Apare prima carte românească de matematică, “Aritmetica”, tipărită în Moldova şi datorată episcopului de Hotin, Amfilohie.

1797 – In Imperiul Austro Ungar, in Viena, are loc premiera Cvintetului pentru pian, oboi, clarinet, fagot si corn op. 16, de Ludwig van Beethoven

1812 – S-a nascut Aleksandr Herzen, scriitor rus (d. 1870)

1813 – In Franta, la Paris, are loc premeira operei lirice Les abenceráges, ou L’étendard de Grenade, de Luigi Cherubini

1814 – A avut loc prima abdicare a lui Napoleon I, la castelul de la Fontainebleau, pe 11 aprilie semnându-se Tratatul de la Fontainebleau, care reglementa exilul lui Napoleon în insula Elba

1826 – S-a născut pictorul simbolist francez Gustave Moreau, gravor, desenator francez, unul dintre importanţii reprezentanţi ai simbolismului în pictură. (“Jupiter şi Semele”, “Atenienii eliberaţi de Minotaur”, “Licornii”) (m.18.04.1898).

1826 – Weigl publica trei cantece, op. 57 („Der Schmetterling”, „Die Berge” si An den Mond”), de Franz Schubert. De asemenea, publica si cantecele lui Schubert, op.56 (ce devin mai tarziu op.58), pe versuri de Schiller

1829 – A murit Niels Henrik Abel, matematician norvegian, pionier în dezvoltarea unor ramuri ale matematicilor moderne (n.05.08.1802).

1830 – A fost fondată, de către Joseph Smith (1805-1844), secta creştină a mormonilor; Smith şi adepţii săi propovăduiau (la început în localitatea Fayette, în vestul statului american New York), conform „Cărţii lui Mormon” (un profet imaginar), întoarcerea apropiată a lui Hristos; Biserica Mormonă, numită şi Biserica lui Isus Cristos a sfinţilor din zilele din urmă, are adepţi în toată lumea şi, iniţial, practica poligamia

1835 – Sub bagheta lui Richard Wagner, sunt interpretate pentru prima data, in Magdeburg Stadttheater, doua duete din opera romantica „Das Liebesverbot”.

1838 – Cu aprobarea împăratului rus, în tîrgul Tuzla din sudul Basarabiei ţariste, unde se extrăgea sare, este desemnat un funcţionar aparte, avînd randul de pristav de sector, care urma să conducă subunitatea de poliţişti de aici.

1869 – Americanul Isaac Hodggos a patentat patinele cu rotile.

1869 – Se înfiinţează, la New York, Muzeul American de Istorie Naturală.

1872 – In Franta, la Paris, la Salle Pleyel, are loc premiera Romantei pentru flaut si orchestra op. 37, de Camille Saint-Saëns

1873 – Apare Legea creditului funciar, care a pus bazele primei mari instituţii moderne de credit în România, „Creditul funciar rural”; primul director, Ion Ghica

1873 – In Imperiul Austro Ungar, la Viena, are loc premiera polka Vom Donaustrande, op. 356, de Johann Strauss

1874 – Instituirea, la Bucureşti, a “Comisiunii monumentelor publice” , avînd drept scop conservarea monumentelor publice din România.

1877 –  Teatrul cel Mare din Bucureşti primeşte oficial denumirea de Teatrul Naţional şi devine societate dramatică, sub auspiciile statului.

1877 – Este publicat Decretul prin care armata română este mobilizată. Trupele române ocupă poziţii de apărare la Dunăre.

La 6 aprilie 1877 este emis decretul de mobilizare generală a armatei române, care aduce sub arme aproximativ 100 000 de oameni. Mobilizarea în cadrul Războiului de Independenţă a României s-a încheiat la 15 aprilie, trupele ocupînd iniţial poziţii de apărare pe Dunăre.

1879 – In Imperiul Autro Ungar, la Olomouc, are loc premiera celui de al 4-lea cor din Patru coruri, op. 29, de Antonin Dvorák

1883 – S-a nascut Charlie Roberts, fotbalist englez (d. 1939)

1883 – Debutul „Adventure of Speckled Band” care il au ca protagonist pe Sherlock Holmes

1884 – Se naşte WALTER HUSTON (m. 1950), actor canadian, laureat cu Premiul Oscar.

1887 – A decedat Ivan Kramskoi, pictor si critic de arta rus

1888 – S-a nascut Hans Richter (artist), avangardist german (d. 1976)

1889 – George Eastman scoate pentru prima data spre vanzare Kodak Camera

1890, 6/18 – S-a născut Hagop Djololian Siruni (mai cunoscut sub pseudonimul H.Dj.Siruni), jurnalist, istoric, armenolog şi orientalist, poet şi traducător român de origine armeană; membru post-mortem al Academiei Române (m. 1973)

1892 – S-a născut Donald Wills Douglas Senior, pionier al aviaţiei şi fondator al Douglas Aircraft Company în 1921 (m. 1 febr. 1981)

1892 – Simfonia nr.4 de Antonin Dvorák este interpretata pentru prima data in Parga, sub bagheta compozitorului

1893 – „Venematka” op.18/3 pentru cor masculin, de Jean Sibelius, este interpretata pentru prima data in Helsinki

1893 – Are loc cel mai lung meci de box din istorie

1894, 6/18 – S-a născut Pamfil Şeicaru, publicist, memorialist, prozator; în 1928 a întemeiat, la Bucureşti, ziarul „Curentul”, care l-a consacrat ca pe un redutabil analist politic şi ca pe unul dintre cei mai temuţi polemişti din România; după 1944 a trăit în Spania şi Germania (m. 1980)

1895 – Oscar Wilde este arestat

1896 – La Atena, a avut loc prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne. Acestea au fost primele Jocuri Olimpice care s-au desfășurat de când împăratul roman Teodosiu I a interzis Jocurile Olimpice în 393. Din inițiativa lui Pierre de Coubertin, la primul congres al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), din 18-23 iunie 1894, de la Paris, s-a hotărât ca orașul Atena, din Grecia să fie gazda Jocurilor Olimpice din 1896. Au participat 14 țări și 241 de sportivi care s-au întrecut în 43 de probe din 9 sporturi. Deși numărul de participanți a fost mic după standadele de azi, pentru acea vreme a fost cea mai mare participare internațională la un eveniment sportiv. Ceremonia a fost deschisă de regele George I al Greciei chiar în ziua în care se sărbătoreau 75 de ani de la obținerea independenței Greciei

1897 – Incepe Razboilul Greco-Turc, numit si Razboiul de 13 zile

1897 – Dupa incheierea slujbei realizate la Biserica Protestanta din Viena, corpul neinsufletit al lui Johannes Brahms este inmormantat in Zentral Friedhof din Viena, langa Beethoven si Schubert

1898 – S-a nascut Jeanne Hébuterne, pictor francez, soția lui Amedeo Modigliani (d. 1920)

1901 – S-a născut compozitorul Paul Jelescu (“Suită de colinde”, “Sonată în stil clasic”, “Leagănul”).

1903 – Apare în Sămănătorul poezia În Luxemburg, semnată Dimitrie Anghel.

1906 – Primul desen animat cu copyright

1906 – A murit scriitorul Alexander Lange Kielland, unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Bjornstjerne Bjornson şi Jonas Lie) (n. 1849)

1907 – S-a născut Bogdan Amaru, prozator, dramaturg şi eseist (m.27.10.1936).

1908 – Se naşte GHEORGHE VRABIE (m. 1991), istoric literar, folclorist (cercetări metodologice şi studii consacrate unor genuri), laureat cu Premiul Academiei Române, cu Premiul Herder. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 8 aprilie 1908

1908 – S-a născut Emilia Şt. Milicescu, istoric literar; şi-a dedicat activitatea în special studierii operei şi vieţii lui Barbu Delavrancea (m. 1990)

1909 – Exploratorul american Robert-Edwin Peary /1859-1920) a atins Polul Nord ; cu cinci zile înainte de comunicarea izbânzii sale, medicul american Frederik A. Cook a anunţat că el a ajuns la Polul Nord încă din aprilie 1908, dar ulterior s-a dovedit a fi un impostor.

1912 – A murit poetul italian Giovanni Pascoli, excelent exeget al operei lui Dante (volumele de poezie “Cântece din Castelvecchio”, “Poeme italice”) (n.31.12.1855).

1912 – Apare aprinderea automata la masini

1913 – Prin Legea semnată, la această dată, de regele Carol I s-a înfiinţat, la Bucureşti, (din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia), Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, prima instituţie de învăţământ economic superior din România (în prezent Academia de Studii Economice); Academia (cu trei secţiuni: comerţ, bancă, asigurări; industrie; administraţie economică-consulară) a început să funcţioneze la 15/28.IX.1913; primul rector a fost matematicianul Anton Davidoglu. NOTĂ: “Istoria României în date” (2003) dă ca dată a înfiinţării Academiei 13/26.IV.1913

1917 – SUA declară război Germaniei.

1917 – La Chişinău s-a desfăşurat Congresul Cooperatorilor din Basarabia, care s-a pronunţat pentru autonomia Basarabiei.

1919 – România şi Cehoslovacia stabilesc relaţii diplomatice.

1920 – S-a nascut Alexandra Caradja, cunoscută ca prințesa Caragea (d. 1997) , descendentă directă din familia fostului domnitor al Ţării Româneşti Ion Gh. Caragea; prinţesa a ajutat în timpul celui de-al doilea război mondial prizonierii americani concentraţi în România; plecată din ţară în 1948 şi stabilită la Paris.

1922 – Sonata pentru vioara si violoncel de Maurice Ravel este interpretata pentru prima data in Salle Pleyel din Paris

1922 – Doua piese pentru pian de Jean Sibelius sunt interpretate pentru prima data in Helsinki

1924 – Fascistii italieni primesc 65% din voturile parlamentare

1925 – Primul film difuzat in timpul unui zbor britanic

1927 – S-a născut Gerry Mulligan, saxofonist, compozitor şi şef de orchestră de jazz american.

1927 – A murit Dimitrie Popovici-Bayreuth, cântăreţ (bariton) şi pedagog (n. 1860)

1928 – S-a născut Gheorghe Comănescu, mare maestru al Marii Loji Naţionale din România între anii 1998-2003; a contribuit la reconstrucţia mişcării masonice din România şi la reintegrarea ei în Lanţul Universal al Masoneriilor Regulare (m. 2008)

1928 – S-a născut James Watson, genetician şi biofizician american; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1962, împreună cu britanicul Francis Crick şi neozeelandezul Maurice Wilkins pentru descoperirea, în 1953, a structurii ADN

1929 – S-a născut André Previn, dirijor, compozitor şi pianist american, laureat cu Premiul Oscar pentru muzică de film şi cu zece premii Grammy pentru înregistrările sale. A fost dirijor şef şi director muzical al “London Symphony Orchestra”.

1930 – S-a născut Alexandru George (numele adevărat: George-Alexandru Georgescu), critic, istoric literar, eseist, prozator şi traducător, laureat cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Critică, cu alte premii.

1933 – S-a născut scriitoarea Maria Toth (“Douăzeci de ani de dragoste”, “Dincolo de prag”).

1934 – 418 preoti luterani sunt arestati in Germania

1935 – Încetează din viaţă EDWIN ARLINGTON ROBINSON  (n. 1869), scriitor american, laureat cu trei premii Pulitzer , unul dintre reprezentanţii poeziei americane moderne.

1938 – S-a născut Merle Haggard, cântăreţ, chitarist, violonist şi compozitor country american.

1938 – S-a născut Hedy West, cântăreaţă, chitaristă şi compozitoare americană.

1938 – SUA recunoste cucerirea Austriei de catre Germania nazista

1938 – Roy J Plunkett inventeaza teflonul

1939 – Marea Britanie si Polonia semneaza un pact militar

1941 – S-a născut naistul Gheorghe Zamfir, supranumit „Regele Naiului”, muzician, dirijor, membru al Societăţii Compozitorilor din Franţa din anul 1972 ; este câştigătorul a 120 de discuri de aur şi platină, şi are peste 120 de milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câştigat două discuri de aur în SUA şi singurul artist român care a câştigat un disc de aur în Ungaria.

1941 – Germania, Italia şi Ungaria atacă Iugoslavia. Trupe germane invadează Grecia, venind în sprijinul armatei italiene.

1941 – In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, Germania, invadeaza Yugoslavia (Operatiunea 25) si Grecia (Operatiunea Marita)

1941 – Are loc Recensămîntul general al populaţiei României. Potrivit recensămîntului, populaţia era de 13 537 757 persoane, fapt explicabil prin pierderile teritoriale din 1940, cînd în mai puţin de trei luni numărul locuitorilor s-a diminuat cu 6 829 238 persoane, ceea ce reprezenta 34% din totalul populaţiei, iar teritoriul cu 99 928 km2, adică 33,7% din suprafaţa ţării. Structura etnică a populaţiei: români: 11 827 110 (87,4%), germani: 542 326 (4%), unguri: 407 188 (3%), alţii şi nedeclaraţi: 759 184 (5,6%).

1942 – Se naşte BARRY LEVINSON, regizor, actor, producător american, laureat cu Premiul Oscar pentru Cel mai bun regizor.

1943 – S-a născut Julie Rogers (Julie Rolls), cântăreaţă britanică.

1944 – S-a născut Michelle (Holly) Gilliam Phillips, vocalistă americană (Mamas & Papas).

1944 – S-a născut mezzo-soprana britanică Felicity Palmer

1945 – S-a născut interpretul de muzică uşoară Cornel Constantiniu

1947 – S-a născut Tony Connor, baterist britanic (Audience, Jackson Heights, Hot Chocolate).

1949 – Biroul Politic al CC al PCUS adoptă hotărîrea “cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneşti a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele de poliţie germane şi româneşti, a membrilor partidelor şi organizaţiilor profasciste, a gardiştilor albi, a membrilor sectelor ilegale şi a familiilor lor”.

1949 – S-a nascut Horst Störmer, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1998, împreună cu Robert B. Laughlin şi Daniel Tsui, pentru descoperirea unei noi forme de fluid cuantic ale cărui stări excitate au sarcină fracţionară.

1949 – S-a născut cântăreţul francez Patrick Hernandez, care, în anul 1979, a avut un succes imens cu hitul „Born to Be Alive”

1952 – S-a născut Patrick Hernandez, cântăreţ şi compozitor belgian.

1954 – Începe procesul intentat lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care se va termina la 13.04.1954 şi în urma căruia este condamnat la moarte.

1956 – S-a nascut Florin Nicolae Muntean, politician român

1962 – S-a născut Stan Cullimore, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (The Housemartins).

1962 – S-a născut Michael Damian, cântăreţ, clăpar, compozitor şi actor american.

1963 – Yugoslavia se proclama republica socialista

1964 – In Mare Britanie, la Londra, este dat in functiune, primul tren de metrou fara conductor

1964 – In SUA, la Los Angeles, are loc premiera lucrarii Elegie, pentru JFK, de Igor Stravinski

1965 – A fost lansat la Cape Kennedy, Florida, primul satelit comercial din lume, “Earl Bird I”, care a devenit operaţional la 28 iunie, acelaşi an.

1965 – S-a nascut Martin (Fitzgerald) Lawrence, actor, comediant si regizor american

1968 – Echipa masculină de handbal “Steaua” Bucureşti cucereşte Cupa Campionilor Europeni.

1968 – Declaraţia guvernului român de solidaritate cu lupta poporului vietnamez.

1971 – The Rolling Stones anunţă înfiinţarea propriei case de discuri, The Rolling Stones records.

1971 – A murit Igor Fiodorovici Stravinski, compozitor, pianist şi dirijor rus, naturalizat francez, apoi american, unul dintre corifeii muzicii moderne (operele: “Privighetoarea”, “Mavra”; muzică pentru balet: “Pulcinella”, “Orfeu”, “Vulpea”; oratoriul “Oedipus Rex”, “Simfonia psalmilor”; balada sacră “Abraham şi Isaac”) (n.17.06.1882).

1973 – S-a născut scriitoarea Rhea Cristina (“22 de martori la destin”).

1973 – Este lansata misiunea spatiala americana Pioneer 11

1973 – Are loc premiera filmului “Veronica”, o feerie muzical-coregrafică în regia Elisabetei Bostan (actori: Lulu Mihăescu, Margareta Pîslaru, Dem Rădulescu).

1974 – La Brighton, în Marea Britanie, formația ABBA câștigă cea de-a 19-a ediție a concursului muzical Eurovision pentru Suedia cu piesa Waterloo.

1979 – S-a nascut Ombladon, cântăreț român de hip-hop

1979 – In SUA, la New York, are loc interpretarea in premiera a doua Cantece pentru voce si pian („My new friends” si „Up! Up! Up!”), de Leonard Bernstein, ca parte integranta a muzicalului Mad Woman of Central Park West

1980 – Post It apare pe piata

1984 – A murit poetul Virgil Carianopol (n.29.03.1908), autor de literatură pentru copii, laureat cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români.

1985 – A murit Viorel Doboş, compozitor şi dirijor (n. 1917)

1988 – S-a nascut Cezar Lungu, fotbalist român

1990 – Ion Raţiu este ales preşedinte al PNŢCD.

1992 – A murit Ion Şerfezi, dirijor şi pedagog (n. 1913)

1992 – Comunitatea europeana recunoste independenta Bosniei–Hertegovina

1992 – A început asediul oraşului Sarajevo de către armata sîrbă condusă de Slobodan Miloşevici. În aceeaşi zi, Comunitatea europeană recunoştea independenţa Bosniei-Herţegovina.

1992 – A murit Isaac Asimov, scriitor american de origine rusă, cel mai mare autor de SF (“Odiseea spaţială 2001”) (n.02.01.1920).

1994 – Pe aeroportul din capitala ruandeză Kigali se prăbuşeşte un avion care-i avea la bord pe preşedintele Ruandei, Juvenal Habyarimana, şi pe omologul său din Burundi, Cyprien Ntaryamira, ca urmare a unui atac cu rachete. Toţi cei 12 pasageri ai avionului sunt ucişi. După atentat, întreaga ţară intră într-un război civil, de mai multe luni, care provoacă, conform estimărilor ONU, aproximativ 1,5 milioane de victime.

A început Genocidul din Rwanda; politica etnicistă a unui regim dictatorial (provenit din etnia dominantă, hutu) a generat ultimul genocid al secolului al XX-lea (în dauna etniei minoritare, tutsi). Punctul de pornire al dramei rwandeze l-a reprezentat doborârea avionului prezidenţial, în seara de 6 aprilie 1994. Aparatul, un „Falcon-50” (oferit şi pilotat de francezi), a fost lovit de două rachete sol-aer şi s-a prăbuşit chiar în parcul reşedinţei şefului statului. În atentat şi-au pierdut viaţa preşedintele Juvenal Habyarimana, generalul Déogratias Nsabimana, şeful Statului Major al Armatei, Cyprien Ntaryamira, instalat de numai trei luni ca preşedinte al Republicii Burundi, precum şi doi miniştri care îl însoţeau. După asasinarea preşedintelui ţării în aprilie 1994, extremiştii aparţinând etniei Hutu au preluat controlul asupra statului demarând o serie de masacre sângeroase împotriva etniei rivale Tutsi. Violenţele au durat timp de 100 de zile, perioadă în care au fost ucişi aproximativ 800.000 de oameni conform ONU şi Uniunii Africane şi 1 milion  de civili conform altor surse

1997 – A murit scriitorul german Stephan Hermlin (numele real Rudolf Leder) (n. 1915)

1998 – Secţia Militară a Curţii Supreme de Justiţie a început procesul generalilor Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, acuzaţi de omor deosebit de grav şi tentativă la omor deosebit de grav, în legătură cu reprimarea manifestanţilor timişoreni, în decembrie 1989.

1998 – Încetează din viaţă TAMMY WYNETTE (n. 1942), cântăreaţă americană de muzică country, laureatăă cu două Premii Grammy, cu trei Premii Country, supranumită “Prima Doamnă a muzicii country”.

1998 – S-a nascut Peyton List, actriță americană

1999 – NATO respinge ca insuficientă propunerea de încetare a focului făcută de preşedintele iugoslav, Slobodan Miloşevici. Aviaţia NATO bombardează regiunea capitalei provinciei Kosovo, Priştina.

2000 – A murit Sorin Moisescu, fost președinte, între anii 1998-2000, al Curții Supreme de Justiție (actuala Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie) și fost procuror general al României (1997-1998) (n. 1939)

2001 – Încetează din viaţă GEORGE S. BĂRĂNESCU (n. 1919), inginer, membru corespondent al Academiei Române.

2002 – Încetează din viaţă, la Metz (Franţa), PETRU DUMITRIU, prozator, dramaturg, membru de onoare al Academiei Române, laureat cu premii naţionale şi franceze. (romane: “Cronică de familie”, “Incognito”, “Omul cu ochi cenuşii”; teatru: “Preludiu la Electra”, “Greşeala sau Procurorul Timpului”) (n.08.05.1924).

2004 – La Spitalul „Prof dr. Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, s-au realizat, în premieră în România, primele implanturi de neurostimulatoare pentru terapia bolii Parkinson.

2004, 6-8 – Inaugurarea Institutului Cultural Român de la Praga; este cel de-al optulea institut cultural român deschis în străinătate, în reţeaua ICR din întreaga lume; ICR Praga este membru fondator al EUNIC Cluster Praga (European Union National Institutes for Culture), deţinând preşedinţia acestei structuri din 2008 până în 2011

2005 – A murit Prinţul Rainier al III-lea de Monaco (n. 31 mai 1923), din dinastia Grimaldi (la 9.V.1949 a preluat conducerea principatului de la bunicul său, Louis al II-lea).

2007 – Încetează din viaţă, STAN DANIELS (n. 1934), scenarist, producător, regizor american, laureat cu opt Premii Emmy.

2008 – A murit pictoriţa şi graficiana Wanda Sachelarie-Vladimirescu (n. 1916)

2009 – Anunţul victoriei comuniştilor în alegerile legislative din Republica Moldova a declanşat o serie de proteste la Chişinău

2009 – La ora 01:32:39 GMT (03:32:39 CEST, 04:32:39 EEST – ora României) a avut loc un cutremur devastator care a zguduit centrul Italiei, în special oraşul L’Aquila, cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter; după cutremur au fost înregistrate circa 280 de replici, unele cu magnitudinea de moment 6,2 şi al căror epicentru a fost localizat în zona L’Aquila

2012 – A murit pictorul american Thomas Kinkade (n. 1958)

2012 – Este declarată independența statului Azawad.

2013 – A murit profesorul universitar Ion Gheorghe Roşca, fost rector la ASE (2004-2012); şef al Catedrei de Informatică Economică (1990-1996), director al Departamentului de Cercetări Eonomice al ASE (1996-1999) şi prorector (2000-2004), coordonând domeniile de cercetare ştiinţifică şi informatizare a activităţii din universitate (n. 1949)

2014 – A murit Mickey Rooney (născut Joseph Yule Jr.), actor, scenarist, regizor, compozitor şi producător american (n. 1920)

2016 – Sf. Eutihie, patriarhul Constantinopolului (sarbatoare ortodoxa)

2016 – Sf. Marcelin din Cartagina (sarbatoare romano catolica)

2016 – Sf. aep. Eutichie (sarbatoare greco catolica)

Sarbatori:

  • Sfânta şi Marea Luni. Sf. Sfinţit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)
  • În calendarul creștin-ortodox: Sf. Eutihie, Patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Platonida; Sf. Cuv. Grigore Sinaitul; Sf. Mc. Irineu, Episcop de Sirmium
  • Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace

Va doresc o zi minunata alaturi de cei dragi.

Anunțuri