Azi vom afla ce s-a intamplat intr-o zi de 10 august de-a lungul timpului.

 

10 august

 

117 – A decedat Marcus Ulpius Nerva Traianus, imparat roman

626 – Infrangerea avarilor care participau la asediul Constantinopolului.

654 – Papa Eugen I va fi ales papă al Romei, cu toate că predecesorul lui, Papa Martin I încă trăia.

843 – În Tratatul de la Verdun, după moartea lui Ludovic cel Pios, Imperiul Franc va fi împărțit între fiii acestuia, Lothar, Ludovic și Carol.

955 – Batalia de la Lechfeld; Otto cel Mare, suveran peste marile ducate germane (mai putin Saxonia) ii infrange definitiv pe unguri, care de la aceasta data nu mai intreprind nici un atac in Germania.

1267 – S-a nascut Iacob al II-lea de Aragon, rege de Aragón

1397 – S-a nascut Albert al II-lea, Rege Roman (d. 1439)

1466 – S-a nascut Francesco al II-lea Gonzaga, marchiz de Mantua

1500 – Stefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), a daruit Manastirii Putna, marea dvera a Rastignirii, broderie monumentala de o valoare deosebita. In colturile lucrarii sunt portretele votive ale lui Stefan si al Mariei Voichita.

1519 – Cele cinci corabii aflate sub comanda lui Fernando Magellan pornesc din Sevilla, in prima calatorie in jurul lumii.

In 1519 cele cinci corabii aflate sub comanda lui Fernando Magellan ( Trinidad, San Antonio,Concepción, Victoria, Santiago) pornesc din Sevilla, in prima calatorie in jurul lumii.
Expeditia maritima, care  a durat doi ani, s-a realizat din dorinta lui Magellan de a descoperi un drum prin vest spre Indii, spre Insulele Mirodeniilor.

Trecand din Oceanul Atlantic in Oceanul Pacific el descopera (in anul 1520) stramtoarea care-i poarta azi numele (Stramtoarea Magellan este situata intre extremitatea sudica a Americii de Sud si uneste Oceanul Atlantic cu Oceanul Pacific) si insula Tara de Foc.

A traversat pentru prima oara Oceanul Pacific descoperind insulele Leyte, Bohol si Cebee din Arhipelagul Filipine.

Pe 27 aprilie 1521, Magellan a fost ucis in Filipine in timpul unei lupte cu bastinasii. Locotenentul sau, Juan Sebastian El Cano, reuseste sa incheie calatoria in jurul lumii in acelasi an, doar nava Victoria intorcandu-se din expeditie.

1520 – S-a nascut Magdalena de Valois, regină a Scoției (d. 1537)

1534 – A inceput inaltarea bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rares.

1539 – Francisc I al Frantei semneaza Ordonanta de la Villers-Cotterêts, prin care limba franceza este introdusa in locul latinei in documentele oficiale.

1602 – S-a nascut Gilles Personne de Roberval, matematician francez (d. 1675)

1675 – A fost infiintat „Observatorul Regal din Greenwich”. In 1948, Observatorul a fost transferat in castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea cladire a observatorului, construita de Wren, s–a pastrat pana in prezent, si este inconjurata de un parc in centrul Londrei.

1709 – S-a nascut Johann Georg Gmelin, explorator şi botanist german (m. 1755). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 8 august 1709

1740 – S-a nascut Leopold al III-lea, Duce de Anhalt-Dessau (d. 1817)

1740 – S-a născut arheologul englez John Frere, considerat un precursor al arheologiei preistorice (m. 1807)

1743 – Sunt inregistrate primele norme scrise pentru luptele cu premiu

1759 – A murit Regele Ferdinand al VI-lea al Spaniei

1763 – In primul turneu prin Europa, familia Mozart ajunge in Frankfurt

1770 – In primul turneu prin Italia, Leopold si Wolfgang Amadeus Mozart stau 6 saptamani la Contele Pallavicini langa Bologna

1776 – “Declaratia de Independenta” ajunge la Londra. Statele Unite ale Americii prindeau contur

1780 – S-a nascut Pierre François Marie Auguste Dejean, entomolog francez (d. 1845)

1787 – Wolfgang Amadeus Mozart finalizeaza serenada K.525 „Eine kleine Nachtmusik”

1790 – „Columbia” sub conducerea lui Robert Gray finalizeaza prima calatorie in jurul lumii in numele Americii

1792 – Raidul din Palatul Tuileries: Regele Louis XVI al Frantei este arestat. Din cei 900 de “soldati” elvetieni care il pazeau pe suveran, aproximativ 600 sunt omorati. Poporul cucereste Palatul Tuileries. La pranz, castelul este luat cu asalt. Adunarea nationala decide ca regele este suspendat din functiile sale si ca francezii vor alege o noua Conventie Nationala a carei misiune este sa fondeze o natiune noua – „a doua revolutie”.

1793 – Se deschide Muzeul Luvru, cel mai mare muzeu de istorie si arta din Franta (210.000 metri patrati, dintre care 60.600 metri patrati destinati expozitiilor)

1797 – S-a nascut Joseph Gerhard Zuccarini, botanist german

1802 – A decedat Franz Ulrich T. Aepinus, fizician si matematician german; cercetari in domeniul electricitatii si magnetismului (n. 1724)

1806 – A murit compozitorul austriac Michael Haydn; fratele mai mic al lui Joseph Haydn (n. 1737)

1809 – Proclamarea independentei statului Ecuador. Sarbatoare nationala.

1816 – Commedia „Almaviva, ossia L’inutile precauzione” de Gioachino Rossini este pusa in scena pentru prima data in Teatro Contovalli, Bologna, sub numele de „Il barbiere di Siviglia”

1819 – „Kantate zum Geburtstag des Sängers Johann Michael Vogl” pentru voci mixte si pian de Franz Schubert are premiera in casa lui Josef von Koller in Steyr

1822 – In Siria, orasul Antiohia este lovit de un cutremur puternic, care ucide aroximativ 20.000 de oameni

1823 – S-a nascut Antônio Gonçalves Dias, poet brazilian, dramaturg.

1831 – Insula Barbados, este lovita de un puternic uragan loveste care face circa 1.500 de victime

1844 – S-a nascut Ștefan Călinescu, preot și profesor român (d. 1921)

1845 – S-a nascut Abai Kunanbaev, poet, compozitor şi filosof din Kazakhstan (m. 1904)

1846 – In SUA, in Washington, este fondat Institutul Smithsonian ca urmare a donatiei testamentare a lui James Smithson

1848, 10/22 – Înfiinţarea clubului Societatea Naţională Română, având drept scop organizarea forţelor politice româneşti din Banat şi părţile vestice ale Transilvaniei; preşedinte, Andrei Şaguna

1856 – Medicul Anastasie Fătu (1816-1886) înfiinţează, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară

1856 – Un uragan omora în Louisiana circa 400 de oameni.

1858 – „Fürst Bariatinsky-Marsch” op.212 de Johann Strauss are premiera in Pavlovsk

1864 – S-a nascut Nicolae Filip, medic veterinar si agronom, conducator al primului institut zootehnic din Romania

1864 – Guvernul roman a contractat cu casa britanica „Stern Brothers” primul imprumut extern al Romaniei (916.000 de lire sterline, din care statul a primit 679.244 de lire, cu o dobanda de 7%) garantat cu veniturile vamilor.

Pe 10 august 1864 Guvernul roman a contractat cu casa britanica „Stern Brothers”, prin Banca Imperiala Otomana, primul imprumut extern al Romaniei, garantat cu veniturile vamilor.

Suma contractata a fost de 916.000 de lire sterline, cu o dobanda de 7%, din care statul a primit 679.244 de lire.

Banii imprumutati erau destinati, in principal, finantarii despagubirilor rezultate din secularizarea averilor manastiresti din 1863 si pentru inzestrarea ostirii romane.

1865 – S-a nascut Aleksandr Glazunov, compozitor si dirijor rus din perioada romantismului rusesc târziu, director al Conservatorului Sankt Petersburg în perioada 1905 – 1928. (m.21.03.1936).

1866 – Instalarea cablului Transatlantic: Presedintele SUA, Buchanan, vorbeste cu Regina Victoria a Marii Britanii

1869 – O. B. Brown patenteaza proiectorul pentru filme

1874 – S-a născut politicianul Herbert Hoover, al 31-lea preşedinte al SUA (1929-1933); a fost iniţiatorul mai multor acţiuni umanitare şi de prim ajutor în Primul şi Al Doilea Război Mondial (d. 20 octombrie 1964) ; confruntat cu efectele crizei economice din 1929, a promovat o politică de izolare a SUA faţă de restul lumii; a fost învins în alegerile din 1933 de Franklin Delano Roosevelt.

1874 – S-a nascut Antanas Smetona, primul președinte al Republicii Lituania

1875 – Este pusa piatra fundamentala a castelului Peles din Sinaia (10/22 august).

Intr-o zi de 10 august, in 1875, era pusa piatra fundamentala a castelului Peles din Sinaia, sub care sunt ingropate cateva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede romanesti cu chipul lui Carol I.

In 1883 avea loc inaugurarea oficiala a Pelesului, pe care domnitorul l-a vazut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar asezarea sa pe Valea Prahovei nu era intamplatoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granita Romaniei cu Austro Ungaria. Insa, in viitor, dupa unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va gasi chiar in inima tarii.

Pelesul va capata apoi o tot mai mare importanta, devenind resedinta de vara a familiei regale romane, care petrecea aici destul de multa vreme, de obicei din mai pana in noiembrie. Aici s-au tinut importante intruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroana din 1914 (cand s-a hotarat neutralitatea Romaniei din primul razboi mondial, care tocmai incepuse) si 1925. Castelul a gazduit multe personalitati ale vremii, scriitori, muzicieni, dar si regi si regine. Cea mai importanta vizita a fost aceea a batranului imparat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, in 1896. Acesta a facut o multime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusetea si bogatia castelului. Pelesul are si o sala de teatru, cu o mica scena si 60 de locuri, plus loja regala. Castelul avea dotari foarte moderne pentru epoca in care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticla al holului de onoare este mobil, putand fi actionat de un motor electric. Inca din 1883, castelul are incalzire centrala.

1875 – S-a născut istoricul Constantin Giurescu, („Contribuţiuni la studiul cronicilor moldovene”); a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 28 octombrie 1919).

1875 – S-a născut Axente Banciu, profesor şi publicist; membru activ al Secţiei literare a Societăţii ASTRA, a contribuit la înfiinţarea Muzeului ASTRA şi a Bibliotecii din Braşov; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1959)

1877, 10/22 – Unităţi ale Armatei române (din Divizia a IV-a), ajunse în zona Plevnei, participă la operaţiunile militare, primind „botezul focului”; sunt declanşate astfel ostilităţile împotriva Imperiului Otoman

1878 – S-a născut scriitorul şi medicul Alfred Döblin, considerat a fi unul din principalii reprezentanţi ai expresionismului în literatură. Romanul său, „Berlin Alexanderplatz”, este considerat prototipul romanului modern al marilor oraşe (d. 28 iunie 1957).

1882 – S-a nascut William Van Alen, arhitect american

1884 – S-a născut Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa: „Chira Chiralina”, „Cum am devenit scriitor”, „Ciulinii Bărăganului”, „Codin”, „Moş Anghel” (d. 16 aprilie 1935); setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la instistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor).

1887 – S-a nascut Edward Leedskalnin, sculptor și inginer leton

1893 – In Italia, este fondata Banca Italiei, prin fuziunea a mai multe banci regionale

1895 – A decedat Ernst Felix Imman Hoppe-Seyler, biochimist german; a fost primul cercetător care a obţinut lecitina în formă pură şi a introdus termenul de “proteină” (n. 1825)

1896 – A murit Otto Lilienthal, inginer german (n. 1887)

1897 – Aspirina a fost izolata pentru prima data de chimistul german Felix Hoffmann. Prima sintetizare a aspirinei a fost realizată de chimistul german Felix Hoffmann, acreditat și pentru prima sintetizarea heroinei.

1898 – S-a nascut Tadeusz Dołęga-Mostowicz, jurnalist și scriitor polonez

1902 – S-a nascut Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, chimist suedez, ; importante contribuţii în biologia macromoleculară; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1948; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1965 (d. 1971)

1902 – S-a nascut Curt Siodmak, regizor de film american și scriitor

1902 – S-a nascut Norma Shearer, actriță americană (d. 1983)

1910 – S-a născut (la Bolgrad/jud. Ismail, azi în Ucraina) poetul Vladimir Carnavali, membru fondator al Societăţii Scriitorilor din Basarabia (1939) (m. 1966)

1912 – S-a născut scriitorul brazilian Jorge Amado: „Dona Flor şi cei doi soţi ai ei” (d. 6 august 2001).

1912 – Virginia Stephen s-a căsătorit cu scriitorul Leonard Sidney Woolf

1912 – A murit arhitectul german Paul Wallot; îşi datorează faima proiectării clădirii Reichstag-ului din Berlin (1882) (n. 1841)

1913 – S-a nascut Wolfgang Paul, fizician german, laureat al Premiului Nobel

1913 – Are loc Pacea de la Bucuresti, care consfinteste sfarsitul razboiului si infrangerea Bulgariei. Grecia si Serbia isi impart Macedonia, iar Romania anexeaza Cadrilaterul.

In 1913 are loc Pacea de la Bucuresti, care consfinteste sfarsitul celui de-al doilea razboi balcanic si infrangerea Bulgariei.

Tratatul de pace este semnat între Bulgaria pe de-o parte ºi Romania, Serbia,Muntenegru ºi Grecia, pe de alta.

Conform prevederilor, Grecia si Serbia isi impart Macedonia, iar Romania anexeaza Cadrilaterul.

1914 – S-a nascut Witold Malcuzynski, pianist polonez (d. 1977)

1915 – A decedat Henry Gwin Jeffreys Moseley, fizician englez; cea mai importantă realizare a sa constă în explicarea pe baze fizice a conceptului de număr atomic din chimie (n. 1887).

1916 – A murit John J. Loud, avocat, inventator (n. 1844)

1919 – In cadrul adunarii de la Timisoara a svabilor din Banat, acestia isi dau acordul pentru unirea proclamata la Alba Iulia.

1920 – Marele Imperiu Otoman dispare. Prin semnarea Tratatului de la Sèvres pierde patru cincimi din teritoriul sau.

1920 – S–a semnat, la Sèvres, Tratatul de pace dintre Antanta si Imperiul otoman. Se recunosteau inclusiv noile granite ale Romaniei. Tratatul nu a intrat in vigoare

In 1920, prin semnarea Tratatului de la Sèvres, Marele Imperiu Otoman dispare, piezand patru cincimi din teritoriul sau.

Tratatul de la Sèvres, care nu a fost niciodata ratificat de otomani pentru ca parlamentul lor a fost dizovat de trupele britanice in 10 august 1920, a fost semnat intre Imperiul Otoman si o parte dintre Puterile Aliate ( Franta, Imperiul Britanic, Italia) la sfarsitul Primului Razboi Mondial.

Prin acest tratat, Republica Democrata Armeana a fost recunoscuta international, iar Aliatii si-au rezervat dreptul sa controleze finantele otomane. Controlul financiar presupunea aprobarea si supervizarea bugetului national, legilor si regulamentelor fiscale cat si controlul total asupra Bancii Nationale

De asemenea, efectivele armatei otomane au trebuit sa fie reduse la 50.000 de oameni, iar flota otomana a putut pastra doar sapte goelete si sase vase torpiloare. Otomanilor li s-a interzis sa detina aparate de zbor militare.

In 1923 se pune capat Tratatului de la Sevres, acesta fiind inlocuit de  Tratatul de la Lausanne, care a permis Turciei sa recupereze o parte din teritoriile pierdute.

1921 – S-a născut criticul și istoricul literar Ion Negoiţescu, poet, eseist, membru marcant al Cercului literar de la Sibiu. (m. 1993, la München)

1921 – Franklin D. Roosevelt se imbolnaveste de poliomielita

1924 – S-a nascut Jean-François Lyotard, filozof francez

1926 – S-a născut organista franceză Marie-Claire Alain (m. 2013)

1927 – S-a nascut Barbu Cioculescu, poet, memorialist și publicist român, prozator, eseist, critic literar şi traducător; fiul istoricului şi criticului literar Şerban Cioculescu

1928 – S-a nascut Gerino Gerini, pilot italian

1929 – S-a nascut (la Tighina, azi în R. Moldova) Tamara Buciuceanu-Botez, actrita romana de teatru si film, supranumită „Doamna comediei româneşti”.

Tamara Buciuceanu (Tamara Buciuceanu-Botez), născută în data de 10 august 1929 la Tighina, este o actriţă română de teatru şi film.

Între 1948-1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iaşi, însă în anul IV de studii se transferă la Bucureşti, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa profesorului Ion Bălţăţeanu (asistentă Sorana Coroamă). Absolvă în 1952. Este una din reprezentantele generaţiei de aur a teatrului românesc. Este supranumită „Doamna comediei româneşti„, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie.

Tamara Buciuceanu a jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii„. În anul 2009 a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani şi 56 de ani de cariera impresionantă în teatru şi film. A jucat pe scenele marilor teatre Bucureştene precum: Giuleşti, Bulandra, Naţional, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chiriţa pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. A avut roluri importante în teatru în piese precum „Coana Chiriţa„, „Romeo şi Julieta la început de noiembrie„, „Scaunele„, „Cumetrele„, „Doctor fără voie„, „Nepotul„, „Aşteptând la arlechin„, „Domnişoara Nastasia„, „Mamouret” etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa „Dimineaţă pierdută” după Gabriela Adameşteanu.

De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă şi în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul „Tamara Buciuceanu” ce cuprinde o selecţie din apariţiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

1921 – S-a născut Ion Negoiţescu, critic şi istoric literar, membru marcant al Cercului literar de la Sibiu. (d. 6 februarie 1993).

1928 – A încetat din viaţă compozitorul, muzicologul, pedagogul şi dirijorul ceh Leoš Janáček, al treilea mare muzician ceh, după Smetana şi Dvorák, şi singurul precursor al muzicii moderne care lasă lucrări reprezentative pentru secolul al XX-lea (n. 3 iulie 1854).

1932 – S-a născut Alexandru Boiangiu, regizor de film, scenarist: „Maiorul şi moartea”, „Un zâmbet pentru mai târziu”, „Mahmudia”. (d. 2008)

1937 – S-a născut Dan Laurenţiu (pseudonimul lui Laurenţiu Ciobanu), poet şi eseist: „Poziţia aştrilor”, „Zodia leului”, „Privirea lui Orfeu” (m. 1999)

1939 – In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, Canada declara razboi Germaniei

1939 – S-a născut actriţa britanică Kate O’Mara, cunoscută pentru rolul Cassandra din serialul anilor 1980 „Dinastia” (m. 2014)

1940 – S-a născut Radu Maltopol, muzician și jurnalist, emigrat, în 1969, în Olanda. A lucrat sub pseudonimul Radu Teodor la redacția muzicală a postului de radio Europa Liberă, secția în limba română, fiind realizatorul emisiunii Metronom, după moartea lui Cornel Chiriac.

1942 – S-a nascut Nicolae Prelipceanu, poet și jurnalist român, prozator; membru fondator al Alianţei Civice

1943 – In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, in urma semnarii de catre Italia a armistitiului cu fortele Aliate, Roma este ocupata de trupele Germane

1944 – Armata germana, in colaborare cu soldatii din Estonia, reuseste sa apere orasul Narva. Al Treilea Reich inregistreaza 68.000 de soldati morti sau raniti. Uniunea Sovietica, in jur de 480.000.

1945 – Japonia cere pace si capituleza peste 4 zile, punand astfel capat celui de–al doilea razboi mondial.

1947 – S-a născut Ian Anderson, muzician britanic (Jethro Tull)

1947 – S-a nascut Mechtild Rothe, politician german și MdEP

1948 – Debuteaza “Camera ascunsa”!!! Cand ati “vazut-o” pentru prima data in Romania?

1948 – S-a născut compozitorul de muzică uşoară Dan Dimitriu

1951 – S-a nascut la la Cluj-Napoca, Dan Mihai Goia, compozitor, dirijor si profesor.

1951 – S-a inregistrat cea mai ridicata temperatura din Romania: +44,5° C in judetul Braila la Ion Sion.

1952 – S-a nascut Jerzy Pilch, scriitor polonez

1952 – S-a născut muzicianul şi compozitorul Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio

1953 – I.V. Kapitonov, secretar al organizatiei de partid din Moscova al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, ii raporteaza prim-secretarului Nikita Hrusciov despre o metoda foarte avansata a Trustului de constructii nr.28, care a ridicat in Parcul Izmailovo, pe banda rulanta, opt cladiri de cinci etaje, cu 2200 m2 fiecare. El ii scrie lui Hrusciov ca la fiecare 13 zile alta asemenea cladire va fi data in folosinta. Era noul stil din arhitectura sovietica, care va produce asa-numitele „hrusciovki”, ce rezolvau precar lipsa locuintelor.

1959 – S-a nascut Rosanna Arquette, actriță americană

1960 – S-a nascut cantaretul si actorul spaniol Antonio Banderas, supranumit `latin lover` sau `noul Rudolph Valentino` (`Evita`, `Masca lui Zorro`, `Desperado`).

1962 – S-a nascut Horia Gârbea, scriitor român, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist; fost vicepreşedinte al Institutului Cultural Român

1962 – S-a nascut Suzanne Collins, autoare americană

1963 – S-a nascut Moses Isegawa, scriitor ugandez

1963 – A murit Corneliu Miclosi, inginer roman; cercetări în domeniul tehnologiei materialelor, mai ales privind sudarea oţelului; a elaborat o teorie nouă a căii ferate fără joante; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1887)

1967 – S-a nascut Claudius Mihail Zaharia, politician român

1968 – S-a nascut Lene Rantala, handbalistă daneză

1968 – A murit Eugen Schileru, critic de artă, eseist şi profesor de estetică (n. 1916)

1969 – S-a nascut Ioana Drăgan, prozatoare română şi eseistă; a fost realizator de emisiuni culturale la TVR

1970 – A murit compozitorul german Bernd Alois Zimmermann (n. 1918)

1971 – S-a nascut Roy Keane, fotbalist irlandez

1972 – In Suedia, Paul si Linda McCartney sunt arestati pentru posesie de droguri

1973 – S-a nascut Javier Zanetti, fotbalist argentinian

1973 – S-a nascut Ioan Viorel Ganea, fotbalist român

1974 – Portugalia recunoaste independenta Guineei–Bissau.

1974- Este inaugurata Sala Polivalenta din Bucuresti.

Inaugurat la 10 august 1974, Palatul Sporturilor si Culturii, actualmente Complexul Sportiv National “Sala Polivalenta”, reprezinta  prin pozitia, dotarea si prin cele 5300 de locuri cea mai importanta baza sportiva acoperita a Capitalei, conform informatiilor de pe site-ul oficial al complexului.

Sala Polivalenta este localizata in Parcul Tineretului din Bucuresti si dispune de 5.300 locuri.

1975 – S-a nascut Árpád-András Antal, politician român

1977 – S-a nascut Sergiu Radu, fotbalist român

1980 – A murit I.[ţig] Peltz, prozator, memorialist şi traducător; tatăl pictoriţei Tia Peltz (n. 1899)

1981 – A murit Vasile Bratulescu, pictor roman

1984 – A murit Virgil Mazilescu, poet, eseist și traducător român (n. 1942). NOTĂ: Dicţionarul esenţial al scriitorilor români (2000) dă ca dată a morţii 13 august 1984

1985 – Michael Jackson achizitioneaza ATV Music (toate cantecele Beatle) pentru 47.000.000 dolari

1985 – In SUedia, Uno Lindstron, jongleaza cu o minge de fotbal pe o distanta de 21 de km

1988 – Natiunile Unite estimeaza ca populatia Asiei a atins cifra de 3 miliarde

1988 – A murit geologul Dan Giuşcă; cercetări privind elucidarea unor probleme privind geneza formaţiunilor geologice din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1904)

1990 – Sonda spatiala, Magellan, lansata de NASA, a ajuns la Venus dupa cincisprezece luni de la lansare.

1993 – Un cutremur de 7 grade Richter zguduie Noua Zeelanda

1993 – A murit Øystein Aarseth, chitarist norvegian (n. 1968)

1995 – A fost semnat acordul partial israeliano–palestinian privind extinderea autonomiei in Cisiordania (Taba; 10–11 august).

1998 – Printul Al-Muhtadee Billah este proclamat print mostenitor al Brunei prin proclamatie regala.

2003 – Se inregistreaza cea mai mare temperatura din Marea Britanie: 38.5 grade Celsius, in Kent. Vi se pare mult?

2003 – A încetat din viaţă Părintele Constantin Galeriu, preot, profesor de teologie roman, preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO (n. 21 noiembrie 1918); unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române; vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor din 1990, preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru în ultimii ani ai vieţii; din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, a fost întemniţat de mai multe ori în anii 1950 şi 1952-1953.

2003 – A încetat din viaţă regizorul francez Jacques Deray („Piscina”, „Un fluture pe umăr”, „Borsalino”) (n. 19 februarie 1929).

2003 – Cosmonautul rus Iuri Malenchenko aflat pe Statia Spatiala Internationala, in spatiu, se casatoreste cu Ekaterina Dmitrieva aflata in Texas.

2006 – A murit Elisabeth Schwarzkopf, celebra soprana britanica de origine germana, numita, in 1991, Comandor al Imperiului Britanic de catre regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (n.09.12.1995).

2008 – A încetat din viaţă Isaac Hayes, unul dintre cei mai importanţi cântăreţi ai muzicii soul, recompensat cu un premiu Oscar, legendă a muzicii soul; primul compozitor american de culoare care a primit Premiul Oscar (în 1971, pentru coloana sonoră a filmului „Shaft”). A primit, în 1972, premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră, a filmului „Shaft”. (n. 20 august 1942)

2008 – A murit Tudor Ţopa, prozator, eseist şi traducător; membru, alături de Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu şi Costache Olăreanu, al „Grupului literar de la Târgovişte” (n. 1928, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

2010 – A murit cântăreața americană de muzică pop rock și rhythm and blues Dana Dawson (n. 1974)

2012 – A murit generalul Ioan Dicezare, pilot român în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un as al aviaţiei de vânătoare şi ultimul supravieţuitor al Grupului de Vânătoare 7 care a luptat pe frontul de est până la Stalingrad, la manşa aparatului Messerschmitt 109E (n. 1918)

2012 – A murit cineastul italian Carlo Rambaldi, unul dintre pionierii efectelor speciale în cinematografie; acest adevărat „magician al efectelor speciale” a fost recompensat cu trei premii Oscar la categoria „efecte vizuale” pentru creaţiile sale din filmele „E.T. Extraterestrul”, „Alien” şi „King Kong” (n. 1925)

2013 – A murit cântăreaţa americană de bossa nova Eydie Gorme (născută Edith Gormezano) (n. 1928)

2016 – Ziua nationala – Republica Ecuador

2016 – Sf. Mc.Lavrentie (Laurentiu) arhidiaconul, Xist (Sixt), papa Romei, si Ipolit (sarbatori ortodoxe)

2016 – Sf. arhid. Mc. Laurentiu (sarbatoare greco catolica)

2016 – Sf. Mc. Laurentiu (sarbatoare romano catolica)

Sarbatori:

·  Anglia sarbatoreste azi Ziua Nationala a Fotbalului

Englezii au inventat fotbalul si i-au dedicat acestui sport o zi speciala, in care sa-l sarbatoreasca – a0 august.

Conform unor date date publicitatii de Federatia engleza de fotbal:
un suporter se gandeste la fotbal cam o data pe minut.
aproximativ 50% dintre suporteri se gandesc la fotbal mai mult decat la mancare sau la munca
94% dintre microbistti isi planifica evenimentele de peste an in functie de fotbal
63% spun ca principalul subiect zilnic  de discutie este fotbalul
91% dintre pasionati si-au anulat sau amanat un eveniment din familie (nunta, botez, zi de nastere) pentru un un meci de fotbal
50% dintre fanii acestui sport spun ca cel mai fericit moment al anului este prima etapa din campionat

  • Sf. Mc. Arhid. Lavrentie (calendar anglican, protestant, catolic, ortodox)
  • Sf. Mc. Xist, Ep. Romei, și Ipolit (calendar ortodox)
  • Comemorarea distrugerii Ierusalimului (calendar protestant)
  • Ecuador: – Ziua națională – Începutul independenței față de Spania (1808)

Va doresc o zi minunata in continuare.

Anunțuri